Biblia ne spune că Dumnezeu a creat omul după chipul Său și astfel El ne‑a creat pentru a avea o relație cu noi (Geneza 1:27). El însuși este într‑o relație eternă – Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Iar noi, creați după chipul Lui, căutăm în mod firesc relație, prietenie și comunitate.

Dumnezeu nu a intențioant ca oamenii să înfrunte viața singuri sau să trăiască în izolare; El a intenționat ca oamenii să trăiască, să iubească și să își împărtășească viețile cu alții (Evrei 10:24-25). Din păcate, fragmentările vieții de familie și ale comunității din cultura contemporană a creat termenul de „epidemia singurătății”.

În lumea din ziua de azi, autosuficiența și independența sunt ridicate la nivel de virtuți. Mesajele populare din mass-media, de pe rețelele de socializare și din reclame ne spun că ar trebui să ne preocupăm mai întâi de noi înșine și să căutăm împlinirea personală.

Și totuși vedem că singurătatea și izolarea sunt unele dintre cele mai însemnate boli ale vremurilor noastre. Izolarea socială și singurătatea sunt un mare risc pentru bunăstarea oamenilor care, în perioadele anterioare din istorie, trăiau mult mai interdependenți, iar viața comunității era esența societății. Creștinismul ne învață o cale mai bună.

Când îl primim pe Iisus ca Domn și Mântuitor, suntem adoptați în familia lui Dumnezeu și devenim copii ai lui Dumnezeu pe vecie (Efeseni 2:19-22). Dumnezeu este Tatăl nostru iar Iisus ne‑a numit prietenii Lui (Ioan 15:15). Noi aparținem bisericii Sale, trupul credincioșilor (Romani 12:5). Aceste adevăruri inalterabile sunt ale noastre ca și creștini – chiar dacă ne chinuim și noi câteodată cu singurătatea și izolarea. Speranța noastră nu este în această lume, ci în Rai, acolo unde vom avea parte de cea mai uimitoare comunitate imaginabilă (Evrei 11:22-24)!

Poate simțim și noi tristețe și disperare când ne simțim singuri pe lume și nimănui nu‑i pasă de noi, sau să fie alături de noi când avem nevoie. David din Biblie a simțit și el o singurătate profundă și a plâns către Dumnezeu în disperarea lui, spunând: „Privește‑mă și ai milă de mine, căci sunt părăsit și nenorocit” (Psalmul 25:16).  Mai apoi, în psalm, el proclamă: „El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în Locașul Lui cel Sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiți” (Psalmul 68:5-6).

Dumnezeu dorește ca noi să relaționăm cu alți oameni, căci așa ne‑a conceput ca ființe umane. Iisus a spus că este important să ne iubim aproapele, însă primul loc în inimile și în viețile noastre trebuie să fie rezervat Lui (Marcu 12:28-31).  Doar Iisus poate satisface sufletele noastre și nu ne va părăsi niciodată și nimic nu ne va separa de dragostea Lui (Romani 8:38-39).

Există momente când Domnul permite să simțim pentru o vreme singurătatea și este alături de noi în durerea noastră (Evrei 4:15). Uneori Dumnezeu permite să ne simțim singuri ca să ne aprofundeze relația noastră cu El și să ne ajute să ne concentrăm asupra viitorului nostru etern cu El. Ne amintește că, după cum spune imnul: „Lumea asta nu este casa mea, sunt doar un trecător prin ea”.

O poveste în acest sens este spusă despre un compozitor creștin, George Matheson (1842-1906). Era foarte îndrăgostit și urma să se căsătoreasă când doctorul i‑a dat vestea că urma să‑și piardă vederea și să ajungă orb în vreo șase luni. George a fost cu inima frântă dar nu a crezut că ar fi corect pentru logodnica lui să nu‑i spună adevărul și să‑i dea șansa să aleagă dacă să continue cu nunta sau nu.

Când i‑a dat vestea că va rămâne orb până la data căsătoriei lor, i‑a simțit mâna tremurând și trăgându‑se din mâna lui. A izbucnit în lacrimi și a spus: „Îmi pare rău, George, nu mă pot căsători cu tine!” Sfărâmat și îndurerat, cu întreaga lui lume prăbușindu‑se în jurul lui, a mers până acasă descurajat și s‑a gândit că singurul lucru pe care‑l mai avea pe lume era Iisus. Apoi a luat o foaie de hârtie și pana lui veche și a scris un imn care a ajuns o mângâiere pentru milioane de oameni:

O, dragoste, ce nu mă părăsești,

Sufletul obosit în tine‑mi odihnesc.

Îți dau-napoi viața ce ți‑o datorez,

Ca în al tău ocean adânc eu să plutesc,

Mult mai complet, mult mai deplin.

O, bucurie, ce în durere mă alini,

Nu‑mi pot închide inima de tine.

Văd curcubeul ce după ploaie vine

Și simt că promisiunea nu e goală,

Că dimineața va fi fără lacrimi.

Lucrul minunat în a fi creștin este că nu vei fi niciodată singur – indiferent cu ce te confrunți în lume – pentru că îl ai mereu pe Iisus. Chiar și când toate celelalte au trecut, tot îl ai pe Iisus. Când alții te părăsesc sau când cei dragi pleacă din viața asta, Iisus va fi cu tine. El a promis: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Când pare că nu mai este nimic pentru tine în lumea asta, tot îl vei mai avea pe Iisus – iar El îți va fi suficient.

Un alt motiv pentru care Domnul permite creștinilor să simtă uneori singurătatea este ca să se deschidă și față de alții cu dragostea și mângâierea Sa. Există așa de mulți oameni care au nevoie de dragostea lui Dumnezeu, așa cum am fost și noi înainte să fim adoptați în familia lui Dumnezeu. Poți păși prin credință și poți vorbi cu cineva azi despre Iisus și să‑l ajuți să găsească bucuria eternă – nu doar prietenie și tovărășie, ci chiar dragostea lui Dumnezeu care îi va satisface cea mai adâncă nevoie (1 Ioan 4:8). Dacă arăți dragoste și preocupare pentru alții și „iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Galateni 5:14), vei descoperi pace și bucurie și împlinire în viața ta.

Deci, dacă treci printr‑o perioadă de singurătate, poți căuta modalități prin care să te preocupi de alții în nevoie. Poți să te oferi voluntar la un adăpost local, la un spital, la o școală sau oriunde este nevoie. Arată preocupare unui vecin care stă numai în casă sau trece prin dificultăți, ajută cu temele un tânăr, sau un imigrant să învețe limba locală. Dumnezeu a promis că dacă te preocupi de alții, El va turna înapoi și în viața ta. „Dați și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38).

Fiecare creștin este prezentat de‑a lungul vieții cu numeroase ocazii prin care să‑i binecuvânteze pe alții. Și când facem asta, lucru uimitor este că Domnul nu ratează niciodată să ne dea înapoi. Nu‑l poți depăși pe Dumnezeu în dăruire!

Când trecem prin perioade de singurătate noi, creștinii, știm că numai Iisus poate satisface dorința profundă a inimilor noastre pentru dragoste, prietenie și comunitate. El este singurul care poate satisface cu adevărat acel gol și acea singurătate pe care le simțim în anumite momente din viețile noastre. Când ne amintim promisiunile minunate din Cuvântul Său despre toate lucrurile care ne așteaptă în viața următoare în Rai, ne ajută să ne amintim că încercările și provocările vieții prezente nu se pot compara cu gloria care ne‑a fost promisă în Hristos Iisus (Romani 8:18).