Fiul meu mi‑a dăruit o plantă de hibiscus minunată. Avea o floare roz frumoasă și câțiva boboci. Privind‑o, îmi aducea multă bucurie!
După câteva zile floarea și‑a scuturat petalele, iar curând după aceea, bobocii au căzut și ei. Am citit că plantele de hibiscus sunt foarte delicate. M‑am gândit că poate avea nevoie de mai multă lumină și am mutat‑o afară pe terasă. Celelalte plante pe care le aveam pe terasă păreau vesele în soare, cu adierea vânticelului, iar uneori chiar cu vântul mai puternic și ploaia. Speram să‑i placă și hibiscusului.
Am verificat hibiscusul zilnic, i‑am dat îngrășământ și l‑am udat. A început să crească mai viguros, dar tot nu avea flori. Apoi, după vreo două luni, au început să apară câțiva boboci și vreo două minunate flori mari și roz s‑au deschis. Ce bucurie! I‑am mulțumit Domnului și am făcut câteva poze pe care le‑am trimis fiului meu. De atunci hibiscusul meu a avut mulți boboci și fiecare s‑a deschis într‑o floare minunată. Ce miracol al vieții!
Viețile noastre pot fi la fel. De multe ori avem nevoie de puțin mai multă atenție. S‑ar putea să avem nevoie de ceva timp de odihnă și de îngrășământ suplimentar și de grija atentă a cuiva drag, sau a unui prieten sau doctor sau asistentă. Eu pot înțelege toate astea fiindcă mi s‑a întâmplat de câteva ori și întotdeauna grija, atenția și rugăciunile celor dragi m‑au ajutat să îmi revin.
Cu toții trecem și prin bucurii și prin greutăți. Eu cred că aceste experiențe ne ajută să devenim mai puternici, mai înțelegători, mai iubitori și mai grijulii.
Avem, de asemenea, un Tată iubitor care veghează asupra noastră, care ne aude rugăciunile și nu ne va părăsi niciodată. Avem speranța unor lucruri mai bune care vor urma – speranță că, după o vreme de odihnă, ne va reveni puterea și bucuria. Precum frumosul meu hibiscus, vom înflori din nou și vom aduce iubire și bucurie celor dragi nouă, prietenilor și comunității noastre.