Zilele trecute, eu și soția eram în drum spre casă. Era prea târziu să mai luăm autobuzul, așa că singura opțiune era taxiul. Dar zona unde, de obicei, era un șir de taxiuri, era acum goală și, deși era încă trafic, nu trecea niciun taxi. Am încercat și altă zonă de după colț, dar fără succes.
Eram obosit, iar medicamentația pe care o primisem mai devreme pentru o procedură medicală începea să‑mi afecteze starea de spirit și să‑mi creeze o stare de oboseală. Trebuie să recunosc să mă scufundam. Era târziu și mă simțeam trist, iar conștientizarea acestui fapt mă făcea să mă simt și mai prost. „De ce sunt așa descurajat?” mă gândeam eu. „Lucrurile nu pot fi așa de rele”. Dar părea că sunt.
Apoi mi‑am dat seama. Sunt copil al lui Dumnezeu și cred în Iisus, iar El dorește ce‑i mai bine pentru mine. Adevărat sau nu? Știu că este adevărat, așa că m‑am rugat cu voce tare: „În numele lui Iisus, cerem un taxi chiar acum care să ne ducă acasă”.
Poți, probabil, să termini tu povestea de aici. Un taxi a apărut imediat și venea către locul unde eram noi. Urcând în taxi alături de soția mea, i‑am spus „Asta este ca răspuns la rugăciune!”
Nu este o mărturie monumentală. Am trăit nenumărate alte răspunsuri la rugăciune. Dar ce face această povestire mai specială este că nu a fost un răspuns la o rugăminte: „Te rog, Doamne, trimite un taxi”. Fusese ceva mai mult. Fusese nevoia de un taxi, dar și nevoia de liniște sufletească și de încurajare. Acel val de negativism a dispărut când mi‑am amintit de cine este Dumnezeu și cine sunt eu în El. El ne păzește spatele și nu trebuie decât să ne aducem toate grijile la El în rugăciune și să ne punem încrederea în El.