„Să nu judeci pe nimeni până nu ai umblat în papucii lui”. Cine ar putea şti mai bine lucrul acesta decât Maica Tereza? După ce a trăit în India, în mijlocul celor mai săraci dintre săraci, timp de aproape 30 de ani (şi încă 20 de ani după aceea), în 1979 dânsa a primit premiul Nobel pentru Pace. La decernarea premiului şi‑a început discursul cu aceste cuvinte: „Viaţa e viaţă”. A continuat prin a explica că fiecare om este deosebit şi de o mare valoare, indiferent cine este, şi că nu putem începe să‑l ajutăm să‑şi îmbunătăţească viaţa decât după ce am acceptat lucrul acesta.

Mulţi ar fi bucuroşi să umble în nişte pantofi de lux sau nişte adidaşi de firmă, însă câţi şi‑ar dori să umble în papucii unui muncitor sărac? Când am locuit în Uganda, am găsit odată o pereche abandonată de pantofi care a devenit pentru mine simbolul Africii şi al oamenilor ei buni la suflet dar chinuiţi.

După urmele de ciment se vedea că ultimul stăpân al acelor pantofi lucrase în construcţii. Precum mulţi alţii pe care i‑am văzut acolo, cu siguranţă şi acesta lucrase zi lumină, sub soarele arzător, fără nicio protecţie şi cu doar câteva bucăţi de trestie de zahăr ca masă de prânz. El a purtat acei pantofi până când găurile din talpă au făcut să nu mai poată servi deloc scopului pentru care au fost creaţi. Iar când nu a mai avut niciun rost să‑i mai poarte, i‑a lăsat ca să‑i găsesc eu. Nu a fost intenţionat, bineînţeles, însă acei pantofi m‑au ajutat să‑mi privesc problemele mele mărunte într‑o altă lumină.

Iar când, ceva mai târziu, un tânăr a bătut la uşa mea şi mi‑a cerut să îl ajut, nu am ezitat. Tânărul câştigase o bursă de studii însă nu putea îndeplini o condiţie – nu avea pantofi. M‑a întrebat dacă aş avea o pereche în plus. Cei pe care îi purtam în acel moment i s‑au potrivit perfect şi atunci i‑am dat imediat.

Bineînţeles că un simplu gest de bunătate nu m‑a făcut un sfânt de calibrul Maicii Tereza, dar cred că în acel moment am simţit că am fost atins de acelaşi lucru care a motivat‑o şi pe dânsa în toţi acei ani: „Dragostea lui Hristos ne constrânge” (2 Corinteni 5:14).