Cultura contemporană promovează deseori individualismul și încrederea în sine ca virtuți ce trebuie cultivate, în vreme ce Biblia ne învață că am fost creați pentru comunitate. Creștinismul nu a fost niciodată intenționat să fie trăit într‑un vacuum; este conceput să fie împărtășit în relații de iubire și de unitate cu ceilalți și să fie transmis și celor din afara comunității noastre de credință. Dumnezeu nu ne‑a creat ca ființe izolate, care să trăiască de unii singuri.

Dumnezeu însuși ne este revelat în Scripturi ca fiind o comunitate perfectă de trei în unul – o ființă divină cu trei persoane distincte: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care există etern într‑o relație interpersonală de iubire. El a creat ființele umane după chipul și asemănarea Lui, ca ființe relaționale (Geneza 1:26). După ce Dumnezeu l‑a creat pe Adam, prima ființă umană, a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să‑i fac un ajutor potrivit pentru el” (Geneza 2:18).

De la început Dumnezeu a intenționat ca ființele umane să fie în relație unii cu alții și cu El. Când Adam și Eva l‑au neascultat pe Dumnezeu, s‑a rupt regătura dintre ei și El, ceea ce a dus la căderea omenirii. (Vezi Geneza 3.) Însă Dumnezeu a făcut o modalitate de a restabili legătura omenirii cu El prin sacrificiul lui Iisus pe cruce. După moartea, învierea și înălțarea lui Hristos, biserica s‑a format ca o comunitate de credincioși, numită în Biblie trupul lui Hristos. „Voi sunteți trupul lui Hristos și fiecare, în parte, mădularele lui” (1 Corinteni 12:27).

Nu am fost proiectați să trăim singuri. După cum s‑a exprimat autorul Paul Tripp: „N‑am fost creați să fim independenți, autonomi sau suficienți în noi înșine. Am fost creați să trăim în smerenie, în slujire și în dependență iubitoare de Dumnezeu și într‑o interdependență smerită și iubitoare unii față de alții. Viețile noastre au fost concepute să fie un proiect comun”.

Esența comunității umane implică munca, interacțiunea și parteneriatul cu oameni cu personalități diferite de ale noastre, dăruirea de sine și relaționarea cu alții, ceea ce ne obligă să ne exersăm acele calități pe care le dorește Iisus în noi. Interacțiunea noastră cu alții ne ajută să progresăm în asemănarea cu Hristos și ne echipează mai bine să putem să ne extindem către alții, să le împărtășim mai eficient mesajul și să fim o reflecție vie a iubirii lui Dumnezeu pentru comunitatea mai mare din jurul nostru.

Dumnezeu dorește să fim în relație cu alți oamenii, căci așa ne‑a conceput. Iisus a predicat că iubirea de aproape este a doua ca importanță după iubirea de Dumnezeu (Matei 22:39). Familia, prietenii, colegii de muncă, vecinii și comunitatea au fost puși în viața noastră de Dumnezeu ca să‑i iubim și să le arătăm grija lui Dumnezeu pentru ei. După cum a remarcat John Ortberg:

În fiecare zi, toți cei pe care‑i cunoști se confruntă cu soarta, iar viața are felul ei de a pune oamenii la pământ. Fiecare om are nevoie și de o sesiune de încurajare. Fiecare om are nevoie de un umăr pe care să se sprijine din când în când. Fiecare om are nevoie de o rugăciune care să‑l ridice la Dumnezeu. Fiecare om are nevoie de o îmbrățișare câteodată. Fiecare om are nevoie să audă cuvintele: „Nu renunța”.

Părtășia creștină

Dumnezeu dorește ca noi să iubim pe toată lumea și să fim exemple ale atributelor Sale față de cei pe care îi întâlnim și cu care interacționăm zilnic. El se preocupă și ca noi să arătăm dragoste față de colegii noștri creștini. Acesta este felul de dragoste despre care a vorbit Iisus atunci când a spus: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v‑am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ioan 13:34-35).

Cu doar câteva ore înainte de a fi arestat, Iisus s‑a rugat Tatălui Său pentru ucenici – atât pentru cei care erau atunci cu El, cât și pentru toți cei care ar fi urmat – să fie în unitate, tot așa cum El și Tatăl Său erau în unitate „să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis și că i‑ai iubit cum M‑ai iubit pe Mine” (Ioan 17:20-23). Iisus s‑a rugat ca toți ucenicii Lui să fie una: un trup, legat prin dragoste; una în credință, una în misiune și una în gândire.

Când suntem uniți și ne întâlnim în El, El este cu noi. „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20). Avându‑L pe Hristos în mijlocul nostru ne ajută să‑i simțim prezența, iar bucuria și dragostea ne aduc mai aproape de El și unul de celălalt. Când se adună creștinii în părtășie, le dă putere. Rugăciunea, slava, celebrarea comuniunii, discuțiile profunde, plăcerea companiei celorlalți, toate acestea creează o atmosferă minunată care îi întărește și îi însuflețește pe participanți.

Cuvântul folosit în Noul Testament să descrie natura relației noastre cu alți creștini este koinonia, un cuvânt grecesc care a fost tradus în diferite feluri precum: comuniune, părtășie, relație strânsă și participare. În calitate de membri ai bisericii Sale, trupul lui Hristos (Coloseni 1:24), noi avem comuniune cu Hristos și participăm la viața și la misiunea Sa; avem, de asemenea, comuniune și unul cu celălalt și participăm la viața și misiunea colectivă.

Nu suntem concepuți să fim insule. Suntem dependenți de alții. Doar Dumnezeu știe de câte ori realizările mărețe ale bărbaților și femeilor lui Dumnezeu de‑a lungul secolelor au fost posibile și datorită altor credincioși care au avut misiunea de încurajare și de rugăciune. După cum a scris Rick Warren: „Noi suntem creați pentru comunitate, croiți pentru părtășie și formați pentru o familie, iar niciunul dintre noi nu își poate îndeplini scopul său, dat de Dumnezeu, de unul singur”.

Deși participarea într‑o comunitate creștină implică întâlnirea cu alți creștini, include și participarea în evanghelizare, munca într‑un fel sau altul pentru progresul misiunii creștine. Înseamnă să fii în parteneriat cu Dumnezeu și cu ceilalți în Marea însărcinare de a împărtăși Vestea bună cu toată lumea, de a‑i aduce pe alții la cunoașterea mântuirii lui Hristos și de a‑i ajuta să crească în ucenicia Lui (Matei 28:20). Când este pus în contextul sensului original grecesc, părtășia creștină poate fi înțelească ca participarea la întregul sistem de credință. Include interacțiunea noastră cu Dumnezeu și cu ceilalți creștini și efortul nostru comun de a trăi Marea însărcinare și de a fi sarea și lumina lumii în jurul nostru și în cultura din vremurile noastre.

Clădește comunitatea

În lumea modernă în care munca și comunicarea noastră cu alții sunt intermediate de tehnologie și de rețelele de socializare, poate lua mai mult timp și efort să clădești relații semnificative în persoană. S‑ar putea să trebuiască să căutăm modalități noi prin care să ne clădim comunitatea dacă suntem la acea fază în viață în care trebuie să ne dezvoltăm relații noi. Există multe surse de părtășie și prietenie creștină pe care le putem încerca, cum ar fi să ne alăturăm bisericii locale, sau unui grup de rugăciune, sau să participăm la o inițiativă de caritate sau într‑un grup de prieteni.

O altă modalitate pentru clădirea comunității este voluntariatul – îți creezi legături de prietenie cu alții unindu‑ți cu ei forțele pentru un scop comun. Putem participa în inițiative locale și să ajutăm vecinii. Putem să ne creăm legături cu alți oameni, pe baza vreunui interes comun pe care îl avem cu ei, alăturându‑ne vreunui club, iar apoi putem să le împărtășim și Vestea bună a evangheliei.

În calitate de creștini, noi avem privilegiul și responsabilitatea să manifestăm dragostea Domnului pentru oamenii din comunitatea noastră. Noi ar trebui să arătăm dragoste pentru toți oamenii și în special pentru cei din comunitatea noastră de credință (Galateni 6:10). Deci, căutând să clădim relații cu alții și să întreținem un sentiment de apartenență și de camaraderie, o facem pentru, prin și cu dragostea lui Hristos care ne motivează ( 2 Corinteni 5:14). Trăind astfel, noi suntem biserica Lui, trupul credincioșilor – comunitatea Lui.