Răbdarea în condițiile zilnice este suficient de dificilă, însă răbdarea în boală și durere este o altă poveste.

Majoritatea dintre noi nu suntem echipați să avem răbdare. Se pare că este o virtute care este un test pentru noi și ne trage mai aproape de Dumnezeu, ceva ce trebuie să exersăm aproape continuu, atât în lucrurile mărunte cât și în cele majore.

Am tot fost prin spitale în ultimele cinci luni; ultima oară am stat aproape două luni. Cei care ați fost internați în spital știți că două luni poate fi epuizant: asistentele vin la orice oră să‑ți facă teste, te scoală în mijlocul nopții sau la 5 dimineața; mâncarea este fără gust și neapetisantă; orele sunt lungi și plictisitoare; doctorii nu‑ți dau prea multe informații; colegii de cameră nu sunt întotdeauna plăcuți și alte chestiuni nedorite.

Se spune că „răbdarea înseamnă să stai acolo unde ești și să reziști când simți că ai fugi”. Ei bine, după o perioadă atât de lungă în spital chiar că simțeam să fug. Însă eu nu aveam altă opțiune decât să rezist.

M‑am gândit: Fie las aceste lucruri să mă doboare, fie încerc să fac limonadă din această lămâie. Așa că m‑am împrietenit cu colegii de cameră și cu asistentele vorbind cu ei pe diferite subiecte, printre care Biblia, și i‑am condus pe câțiva să‑L primească pe Domnul. M‑am decis ca, în loc să mă plâng de mâncare, să încerc să‑mi placă. Să încerc să‑mi facă plăcere exercițiile recomandate de fizioterapeut. Câteodată eram atât de dornic să plec cât mai repede posibil din acel loc încât am ajuns nerăbdător pentru viitor. Dar cum se spune: „Răbdarea să nu fie nici măcar un centimetru mai scurtă decât suferința”.

Este în firea umană să ne dorim să ajungem la Tărâmul Promis fără să trecem prin deșert. Însă Dumnezeu știe că avem nevoie și de acea perioadă prin deșert ca să învățăm să așteptăm după El, care este o dovadă de încredere și de credință. „Fii tare, îmbărbătează‑ți inima și nădăjduiește în Domnul” (Psalmul 27:14).

Am auzit de nenumărate ori vocea suavă a lui Dumnezeu spunându‑mi: „Așteaptă după Mine. Ai răbdare. Eu lucrez în favoarea ta”. Dar a fost ușor de uitat și am căzut înapoi în starea de nerăbdare. Dulce și milostiv, Domnul îmi amintea din nou și din nou că timpii Lui nu sunt ca ai mei.

Aici intervine credința căci, după cum spunea John Calvin: „Nu este credință când ne dorim ca Dumnezeu să împlinească imediat ce a promis”.

Am ajuns la punctul în care mi‑am dat seama că nerăbdarea mea nu mă va duce niciunde și am decis să am încredere în Dumnezeu și să nu mă frământ în legătură cu data exernării mele. Am înțeles când de important este să iau fiecare zi așa cum este, sau chiar fiecare oră, și să trăiesc în prezent.

Zi de zi am învățat și am aplicat câteva strategii pe care le‑ai putea găsi și tu utile dacă te‑ai afla într‑o situație similară.

* Citește‑ți Biblia. Evangheliile și Psalmii sunt în mod special încurajatori și te întăresc. Memorează unul-două pasaje preferate, mai ales dintre cele care te încurajează și te inspiră în nenorocirea ta. Cuvântul lui Dumnezeu lucrează minuni să calmeze un spirit nerăbdător.

* Spune‑le oamenilor despre minunățiile pe care le‑a făcut Dumnezeu pentru tine, sau despre viața ta binecuvântată în ciuda situației prezente. Împărtășește cu alții mărturii despre miracole sau situații din trecut în care El s‑a arătat clar în viața ta.

* Citește o carte pe care doreai demult să o termini, dar nu ai găsit timp să citești.

* Joacă jocuri biblice sau alte jocuri împreună cu cei care te vizitează. Te ajută să‑ți distragă atenția de la gândurile agonizante despre viitor.

* Pe cât îți permit puterile, trimite mesaje rudelor și prietenilor și menține comunicarea cu ei. Câteva telefoane prietenilor te ajută să‑ți atenueze neliniștea.

* Găsește un film bun să vizionezi pe telefon, pe laptop sau la televizorul din camera de spital.

* Orice ai face, să nu te uiți pe pereți ca să te deprime. Găsește o activitate interesantă sau ceva cu care să‑ți treacă timpul în mod mai vesel.

În final, când am renunțat să mai aștept externarea, doctorul a venit să‑mi spună că voi fi lăsat în curând să plec. Haleluia!

Cineva mi‑a spus odată: „Nu renunța prea devreme. Nu părăsi clasa înainte să sune clopoțelul școlii lui Dumnezeu și înainte să te promoveze la nivelul următor”.

„Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit‑o Dumnezeu celor ce‑L iubesc” (Iacov 1:12).