La șaptezeci și cinci de ani am zâmbit la întorsătura neașteptată din viața mea. Când am intrat în domeniul misionariatului, cu cinci decenii în urmă, mi‑am imaginat o viață de familie, în paralel cu slujirea Domnului și a oamenilor. Dar ce nu mi‑am imaginat a fost cât de repede vor trece acești ani, sau cât de liniște va fi într‑o zi în casa mea.

Am crescut cinci copii în Asia de Sud-Est. I‑am privit crescând printre câmpurile de orez, pe drumurile de țară și cu vecinii prietenoși. Apoi, unul câte unul, i‑am privit plecând, întorcându‑se în vest la facultăți, cariere și căsnicii. Fiecare plecare a fost o bucurie și, de asemenea, o tristețe – mândria unei mame îmbinată cu durerea ei. La urmă m‑am întrebat care va fi următorul capitol din viața mea.

Când am crezut că cei mai productivi ani ai mei au rămas în urmă, Dumnezeu a deschis uși noi, la care nu m‑am așteptat. „Îndurările Lui … se înnoiesc în fiecare dimineață” (Plângeri 3:22-23). Și chemarea Lui este înnoită în fiecare dimineață.

Astăzi stau alături de copii cu cancer, care au nevoie de încurajare, și cu orfani care tânjesc să li se reamintească de ce contează și ei. Vizitez copii din cartiere sărace, care umplu cu râsetele lor camerele fără electricitate, dar pline de bucurie. Mi‑am dat seama că Dumnezeu are încă treabă pentru mine.

Când am spus că „niciodată nu este prea târziu să începi” m‑am referit la viața mea, remodelată de credincioșia lui Dumnezeu. Isaia 46:4 este special pentru mine: „Până la bătrânețea voastră, până la căruntețea voastră …vă voi sprijini și vă voi mântui”.

Moise a avut 80 de ani când Dumnezeu l‑a chemat să‑l confrunte pe Faraon (Exodul 7:7). Caleb a avut 85 de ani când a cerut muntele pe care Dumnezeu i‑l promisese (Iosua 14:10-12). Profetesa Ana și‑a petrecut ultimii ani proclamându‑l pe Mesia (Luca 2:36-38). Scriptura nu prezintă niciodată bătrânețea ca pe o perioadă de declin, ci ca pe o perioadă în care credința ți s-a copt și s-a maturizat, iar tu spui: „Iată‑mă, trimite‑mă!” (Isaia 6:8).

Să începi din nou înseamnă să accepți orice a pus Dumnezeu înaintea ta, cu credința că „aduci roade și la bătrânețe” (Psalmul 92:14).

Odată mi‑a fost teamă să îmbătrânesc. Acum văd că nu sunt niciodată singură sau fără vreun scop. Oricând intru într‑un spital cu copii care luptă pentru viața lor, sau stau pe o podea de bambus cu familia lor, sau când alin un orfan, îl aud pe Domnul cum îmi șoptește „Acesta este începutul tău”.

Indiferent de vârsta ta, povestea lui Dumnezeu în viața ta nu se termină niciodată.