Am avut o problemă de spate cronică mulți ani. Unul dintre motivele problemei mele au fost obiceiurile proaste cu postura. Spre exemplu, mi‑am făcut obiceiul să‑mi țin picioarele drepte și să mă aplec din spate, când ar fi trebuit să fac invers – să‑mi țin spatele drept și să‑mi îndoi genunchii. Recent m‑am străduit să mă învăț să am o postură corectă, ceea ce m‑a ajutat foarte mult în vindecarea spatelui. Asta mi‑a amintit și de antrenamentul meu spiritual.

Biblia ne spune că, atunci când îl primim pe Iisus în inimile noastre, suntem făpturi noi. „Cele vechi s‑au dus, iată că toate lucrurile s‑au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Însă mântuirea nu aduce un sfârșit automat al tendinței noastre spre păcat. Dacă am dezvoltat anumite obiceiuri și rutine păcătoase în viața noastră trecută, le ducem cu noi și în viața nouă. Trebuie să ne obișnuim inimile în direcția cea nouă, spre dumnezeire (1 Timotei 4:7-8). Trebuie să punem deoparte obiceiurile persoanei cele vechi care eram și să adoptăm obiceiuri noi, create după asemănarea lui Dumnezeu (Efeseni 4:22-24).

În binecuvântarea sa pentru biserica din Tesaloniceni, apostolul Pavel se roagă ca Dumnezeu să‑i sfințească în întregime și ca tot duhul, sufletul și trupul lor să fie fără cusur la venirea lui Iisus Hristos (1 Tesaloniceni 5:23). Tot așa cum tabernaculul (Cortul Întâlnirii) din Vechiul Testament avea trei zone principale – Sfânta Sfintelor, Cortul (Sfânta) și Curtea Exterioară – putem privi ființa umană ca fiind constituită din trei – duhul, sufletul și trupul. Duhul nostru poate reprezenta Sfânta Sfintelor, sau partea cea mai interioară a templului, sufletul și mintea noastră ar fi Cortul sfânt, iar trupul nostru ar fi Curtea Exterioară. Când suntem născuți din nou suntem recreați după imaginea lui Dumnezeu în duhul nostru. Totuși sufletul și mintea noastră trebuie înnoite după dumnezeire, ca să se manifeste în ființa noastră exterioară (Romani 12:2).

În calitate de credincioși trebuie să umblăm cu conștiința noii noastre identități în Iisus; suntem făcuți după dreptatea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5:21). Duhul Sfânt lucrează în noi ca să ne lepădăm de obiceiurile vechi și ne formăm altele noi. „Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Iisus Hristos” (Filipeni 1:6). „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13).