„Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute” (Apocalipsa 4:11).

Noi, creștinii, am fost chemați la o viață de închinare și de slavă. Ni se amintește adesea prin Biblie de importanța slavei și închinării în relația noastră cu Domnul. Biblia ne spune: „Intrați cu laude pe porțile Lui, intrați cu cântări în curțile Lui! Lăudați‑L și binecuvântați‑i Numele. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ține în veci și credincioșia Lui, din neam în neam” (Psalmul 100:4-5).

Închinarea este o parte integrantă din împlinirea primei și celei mai mari porunci, să‑L iubim pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată mintea noastră (Matei 22:36-38; Marcu 12:20-30). Este chemarea la o iubire profundă și completă – o iubește-L-cu-tot-ce-ai iubire. Este răspunsul nostru din inimă la invitația de a intra în relație cu Dumnezeu. Tatăl este atât de entuziasmat să intre în relație cu noi încât și‑a trimis propriul Fiu, pe Iisus, să închidă  hăul dintre El și umanitate (Ioan 3:16). Așa de mult ne‑a iubit, iar noi suntem chemați la aceeași dragoste în relația noastră cu El (1 Ioan 4:19).

Dragostea noastră pentru Dumnezeu provine din dorința noastră de a ne apropia de El (Iacov 4:8), de a ne clădi o relație cu El și de a fi cât mai asemenea Lui (2 Corinteni 3:18). Pentru asta ne angajăm să petrecem timp regulat în comuniune cu El în rugăciune și în citirea Cuvântului Său. Noi ne exprimăm dragostea și gratitudinea pentru El prin închinare și slavă și prin faptul că ne trăim viețile în așa fel încât să‑L onorăm și să‑L preamărim (Psalmul 34:3).

Când a vorbit cu femeia samariteancă la fântână, Iisus a spus: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să i se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4:23-24). De aici învățăm că Dumnezeu, care este spirit, îi caută pe cei care să i se închine în duh și în adevăr. Noi, cei care îl iubim pe Dumnezeu și dorim să‑i facem pe plac vom căuta să‑L slujim cu toată inima, sufletul, mintea și puterea noastră fiindcă așa dorește El.

Dumnezeu este cel ce merită închinarea noastră. Să îl slujim înseamnă să ne închinăm Lui și să‑i dăm meritul care i se cuvine; să conștientizăm, să exprimăm și să onorăm valoarea și excelența Lui fără egal. „Dați Domnului slavă și cinste. Dați Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinați‑vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte!” (Psalmul 29:1-2).

Valoarea lui Dumnezeu se găsește în natura și în caracterul Său, în cine este El. El este Creatorul a tot ceea ce este vizibil și invizibil (Coloseni 1:16). El este atotputernic, atoateștiutor, de neschimbat, infinit, etern, și atotprezent. El este înțelepciune, adevăr, credincioșie, bunătate, iubire, milă, har, răbdare, sfințenie, dreptate, justiție și multe altele. În vreme ce noi, ca ființe create după imaginea și asemănarea lui Dumnezeu, avem o mică parte din aceste atribute, Dumnezeu este aceste atribute. El este infinit mai mare decât noi și de aceea merită închinarea noastră. „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11:36).

Pe lângă faptul că este Creatorul, El este și Mântuitorul nostru. El a făcut o cale pentru ca noi, păcătoșii, să fim împăcați cu El. A realizat asta prin moartea sacrificială a lui Iisus pe cruce ca să aducă salvare tuturor celor care cred în El și îl acceptă ca Mântuitor. El ne salvează de păcat și de moarte (Romani 5:10-11).  Prin moartea și învierea lui Iisus, noi avem acum privilegiul și onoarea de a putea veni direct în prezența lui Dumnezeu prin rugăciune, slavă și slujire.

Pe măsură ce îl cunoaștem mai mult pe Dumnezeu, înțelegem dragostea și puterea Lui și tot ce a făcut El și continuă să facă pentru noi, înțelegem mai clar că răspunsul nostru față de El ar trebui să fie slavă și închinare.

Exprimarea închinării

Creștinii sunt chemați să se închine atât în privat, cât și în public (sau în grup). Ceea ce se așteaptă de la noi este ca uneori să ne închinăm împreună cu alți creștini (Evrei 10:24-25), „cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră” (Coloseni 3:16). Când ne întâlnim cu alții să‑L slăvim pe Domnul și să ne rugăm împreună, Iisus promite „căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20).

Închinarea în grup nu este, însă, suficientă; suntem chemați să ne închinăm și în mod individual. În Evanghelii citim că Iisus se trezea de multe ori foarte devreme și mergea undeva singur ca să fie în comuniune cu Tatăl Său (Marcu 1:35; Luca 6:12). Să fii aproape de Dumnezeu necesită să fii în comuniune cu El prin închinare și rugăciune; să îi răspundem cu dragoste, onoare și reverență; să îl slăvim și să îi mulțumim; să ne bucurăm în El (Psalmul 37:4).

Închinarea este mai mult decât un set de rutine de rugăciune, slavă și cântare; înseamnă să intri spiritual în prezența lui Dumnezeu. Slava este fundamentul închinării noastre și ar trebui să se vadă în atitudinile, perspectivele și gândurile noastre (Filipeni 4:8). Psalmii sunt plini de cuvinte de slavă pe care le‑am putea repeta și noi în comuniunea noastră cu Domnul.

Recunoștința este, de asemenea, o parte integrală a închinării, căci ne exprimăm recunoștința și dăm mulțumiri lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa și nenumăratele Sale binecuvântări. De fapt, ni se spune să căutăm întotdeauna să dăm mulțumiri lui Dumnezeu, pentru toate, în toate situațiile (Efeseni 5:20, 1 Tesaloniceni 5:18). Viețile noastre sunt menite să dea pe dinafară de recunoștință (Coloseni 2:7). Există nenumărate lucrurile pentru care să fim recunoscători și pe măsură ce le recunoaștem și ne exprimăm Domnului recunoștința pentru ele, recunoștința devine o parte din ceea ce suntem noi.

Închinarea ar trebui să fie parte din conversația noastră cu Dumnezeu pe tot parcursul zilei. Când privim la creația lui Dumnezeu, putem onora și da slavă și recunoștință Domnului pentru dragostea Lui statornică și cuvintele Lui minunate (Psalmul 107:8). Când medităm asupra Cuvântului Său, când ne gândim la binecuvântările pe care le‑a revărsat asupra noastră, mila pe care ne‑a arătat‑o, harul pe care ni l‑a dat cu atâta libertate, sunt momente când putem să ne închinăm (Psalmul 8:3-5).

Când îl slăvim pentru puterea Sa, pentru prezența Sa, pentru atotcunoașterea Sa, ne amintește că El este mereu aici, că El știe totul despre noi, că El ne‑a creat și că El știe care sunt gândurile și intențiile inimilor noastre. Aminindu‑ne de acestea ne poate întări hotărârea să facem ce putem mai bine ca să trăim conform Cuvântului Său, să îi tratăm pe alții cu dragoste și să facem altora așa cum dorim să ne facă și ei nouă (Luca 6:31).

O modalitate importantă de închinare Domnului este prin serviciul nostru pentru El și pentru alții. Apostolul Pavel se referă la aceste feluri de sacrificii ca fiind sfinte și plăcute lui Dumnezeu și „o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1). În altă parte, Pavel scrie „căci ajutorul dat de darurile acestea… este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu” (2 Corinteni 9:12). Iisus ne‑a chemat să ne lăsăm lumina să strălucească înaintea oamenilor, ca ei să poată vedea faptele noastre bune și să‑L slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri (Matei 5:16).

Închinarea nu este o simplă activitate – este un stil de viață de iubire, de slujire și de glorificare a lui Dumnezeu și de reflectare a iubirii și adevărului Său către alții. Când venim la El cu recunoștință și slavă; când ne exprimăm dragostea profundă pentru El; când ne închinăm Lui și îl onorăm și trăim vieți care îl glorifică pe El, atunci îl slujim pe Dumnezeu așa cum caută El să fie slujit – în duh și în adevăr. Cu cât verbalizăm mai mult cine este Dumnezeu și ce a făcut El, cu atât El devine mai prezent în viața noastră de zi cu zi, iar noi progresăm în înțelegerea profunzimii dragostei Sale neclintite pentru noi (Efeseni 3:18-19).