Autorul cărții Eclesiastul a scris aceste cuvinte atemporale de înțelepciune: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui” (Eclesiastul 3:1). Pe parcursul vieții, trecem cu toții prin diferite perioade de viață – perioade de prosperitate și perioade de nevoie, perioade în care „paharul ne este plin de dă peste” (Psalmul 23:5) și perioade de uscăciune, în care apar locuri goale acolo unde era plinătate. De obicei, în astfel de momente învățăm să fim mulțumiți în orice situație ne aflăm – prin Iisus, cel care ne întărește (Filipeni 4:11-13).

Testele, încercările și pierderile pe care le îndurăm aduc creștere spirituală și binecuvântări în viețile noastre atunci când ne putem încrederea în Domnul și permitem Duhului Său cel Sfânt să lucreze în viețile noastre. Bineînțeles că, este mult mai ușor să fii mulțumit și să ai încredere în Domnul când lucrurile merg bine – când suntem înconjurați de cei dragi și de prieteni, suntem sănătoși și nu ducem lipsă de nimic. Dar când lucrurile nu merg bine, învățăm cum să depindem de Domnul și descoperim bucuria Lui chiar și în situațiile dificile (Neemia 8:10).

Viața în vremurile în care trăim acum aduce niște factori unici și niște provocări pe care lumea nu le‑a trăit până acum. Tehnologia modernă facilitează comunicare cu alții dar, în același timp, duce la pierderea comunității și a realțiilor în persoană cu alții. Această înlocuire, în multe situații, a locului de muncă tradițional cu cel virtual și trecerea unor aspecte educaționale în spațiul online duce la împuținarea ocaziilor de împrietenire cu alții. Astfel, multe organizații de sănătate avertizează despre „epidemia singurătății” în lumea de azi.

Nici noi, creștinii, nu suntem imuni la provocările singurătății și ale izolării. Uneori ne aflăm în perioade cu mai puțin contact cu alți oamenii din diferite motive, fie din cauza unor probleme de sănătate, din cauza pierderii cuiva drag, a pensionării, sau a limitării mobilității datorită îmbătrânirii. În astfel de perioade ne poate fi greu să găsim un scop și un sens pentru viețile noastre de zi cu zi, ceea ce poate conduce la sentimente de neputință sau deprimare.

N‑am fost creați să trăim singuri. De la începutul Bibliei am văzut că Dumnezeu ne‑a creat să trăim în comunitate cu alții (Geneza 1:27-28; 2-18). Interacțiunea noastră cu alții, mai ales cu alți creștini, ne aduce încurajare și tărie, ne clădește credința, ne aduce bucurie și inspirație. Relația noastră cu oamenii – cu familia, prietenii, la locul de muncă, la biserică sau în comunitate și cu vecinii – poate da formă rutinei noastre zilnice și poate adăuga semnificație treburilor noastre zilnice. Dacă acea structură a comunității se destramă sau ne este inaccesibilă, aceste pierderi se pot resimți în starea noastră emoțională și spirituală de bine.

Când trecem prin momente de singurătate este important să ne îndreptăm către alți creștini și să le cerem rugăciune și susținere. Când le spunem și altora despre provocările cu care ne confruntăm ne deschidem către ei să ne ofere mângâiere, rugăciune și susținere. Mângâierea pe care o primim de la Dumnezeu și de la alți credincioși ne va echipa să putem, apoi, la rândul nostru, să îi susținem pe alții. „Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Corinteni 1:4).

Preocupă‑te de alții

Perioadele de singurătate ne ajută să devenim mai conștienți de alții și de lucrurile prin care trec ei, mai ales cei care nu îl cunosc încă pe Dumnezeu și să fim atenți la acest aspect în interacțiunea noastră cu alții în viața noastră de zi cu zi. De obicei nu știm prin ce trec oamenii, însă Biblia ne învață să privim pe fiecare om cu bunătate și compasiune, ceea ce implică să fim atenți la ei și să privim dincolo de aparențe.

Suntem chemați să reflectăm dragostea și mila lui Hristos oamenilor cu care ne întâlnim și să avem un impact pozitiv în viețile lor, când se poate, chiar dacă avem contact cu ei doar trecător. Duhul lui Dumnezeu poate lucra prin interacțiunea noastră cu alții, indiferent cât de scurtă ar fi, să fim o mărturie a iubirii și compasiunii Sale (Coloseni 3:12). Putem aduce cuvinte de credință și speranță în viața cuiva, chiar și dacă ne întâlnim o singură dată cu ei.

Faptele simple de bunătate pot contribui să atenueze singurătatea cuiva și îi spun că există cineva căruia îi pasă de ei. Am fi surprinși de ce impact poate avea o scurtă interacțiune să aducă speranță și mângâiere altora și, pe de altă parte, să ne dea nouă un sentiment de scop și de împlinire. Interacțiunea noastră cu alții – chiar dacă este scurtă – ne poate îmbogăți viețile și poate fi de folos atât pentru cei cărora le dăm serviciile noastre cât și pentru noi, să ne simțim conectați și mai puțin izolați.

Mereu cu noi

Relația noastră cu Dumnezeu și Cuvântul Său sunt o ancoră pentru credința noastră când trecem prin perioade de singurătate în viețile noastre. Nu suntem niciodată singuri! Indiferent de circumstanțele noastre, nu suntem singuri. Iisus este mereu cu noi, în fiecare secundă a fiecărei zile. „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).

Ne putem folosi de perioadele de solitudine să creștem în relația noastră cu Domnul și în conștientizarea prezenței Sale permanente în „practicarea prezenței lui Hristos”, un termen atribuit Fratelui Lawrence (Laurențiu), un călugăr francez din secolul al 17-lea. Fratele Laurențiu a lucrat în bucătăria unei mănăstiri, unde își petrecea zilele gătind și făcând curat. În timp ce își făcea treburile s-a hotărât să mențină și o conversație neîntreruptă cu Dumnezeu. El credea că ne putem bucura de prezența lui Dumnezeu oricând și tot timpul.

Când te afli într‑o perioadă de solitudine, tovărășia constantă a Domnului îți va aduce speranță, îți va da pacea Lui care întrece orice înțelegere și îți va umple golurile (Filipeni 4:7). Pe măsură ce cultivăm o conștientizare mai profundă a prezenței lui Hristos, vom găsi mângâierea și tovărășia Lui și un sentiment de apartenență care nu ne va dezamăgi niciodată. „Nicidecum n‑am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).

În astfel de perioade s‑ar putea că trebuiască să ne ajustăm perspectiva și să facem un efort conștient să medităm asupra bunătății Domnului și a credincioșiei Lui în viețile noastre. Cere‑i Domnului să‑ți călăuzească gândurile (Proberve 16:3) și să te ajute să te gândești la lucrurile care contează și sunt de durată, „la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2).

Este de asemenea important să căutăm modalități noi prin care să ne clădim comunitatea cu alții pe cât putem, fie prin voluntariat, participarea la misiuni creștine sau la biserică, să ne alăturăm unei comunități online, sau să căutăm relaționarea cu vecinii noștri. Alege să‑ți petreci timpul și energia în modalități pozitive care să promoveze sănătatea și pacea și să‑ți clădească credința. Gândește‑te la modalități prin care poți atinge viețile altora, chiar și prin lucruri mărunte cum ar fi un email, un apel telefonic, un zâmbet sau un cuvânt de încurajare.

Noi, creștinii, suntem binecuvântați cu certitudnea că indiferent de perioada dificilă cu care ne confruntăm în viață, ne‑a fost dat darul harului lui Dumnezeu și promisiunea speranței eterne (1 Petru 5:10). Iisus este Păstorul nostru cel Bun (Ioan 10:11). Când suntem extenuați, putem să ne odihnim în El și să ne înnoim prin El tăria și reziliența noastră. El este mereu cu noi.

„Fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele” (Psalmul 23:6). Putem avea încredere în promisiunea că bunătatea și dragostea lui Dumnezeu sunt neschimbate și vor fi cu noi în toate zilele vieților noastre – iar noi putem privi înainte către ziua în care vom fi cu Domnul în Rai pentru totdeauna.