Eu m‑am născut în vara lui 1955, într‑un oraș industrial din Germania, într‑o familie de muncitori. În tumultoșii ani ʼ60 eram o fetiță fericită și fără griji, până când o problemă serioasă de sănătate mi‑a alterat profund felul în care priveam viața. Condiția mea fizică și sfidarea pronosticului sumbru m‑au devastat și, probabil, au inițiat atracția mea către rebeliune.

În anii ʼ70 cultura hippie a înflorit și s‑a răspândit ca focul în Europa, cuprinzând și orașul nostru.  Peste tot în jurul meu am văzut semnele stilului nou de viață și al liberalismului revigorant. Aveam 19 ani când am întrerupt cursul de asistentă medicală fiindcă mi s‑a agravat scolioza cu care mă chinuiam din adolescență.

În mijlocul turbulențelor emoționale datorate trecerii prin anii adolecenței, am simțit și dorința de a pleca de acasă pe calea mea proprie. M‑am împiedicat la început, bâjbâind în mișcarea contraculturală. Ca să fac față dezamăgirii, drogurile mi‑au oferit o cale de scăpare de presiune și criticism.

Aveam douăzeci de ani când, împreună cu prietenul meu, am pornit în acea călătorie de neuitat cu o rulotă veche recondiționată. Căutarea noastre pentru valori mai înalte și mai profunde ne‑a dus peste 20.000 de kilometri prin Europa, Orientul Mijlociu și mai departe într‑un pelerinaj pentru pace și scop în viață. A fost o aventură care ne‑a dus de multe ori la limită, când am cunoscut pierderi, boală și pericol și care a lăsat urme adânci în inimile noastre.

În diferite situații din călătoria noastră îmi aminteam uneori de lecțiile religioase din ultimul an de școală și cântecul „A Mighty Fortress is Our God” (Dumnezeul Nostru este o fortăreață puternică) de Martin Luther. De fiecare dată când cântam cântecul, mă simțeam însuflețită. Dumnezeu bătea la ușa inimii mele. Îmi amintesc că L‑am primit pe Iisus în inima mea când eram copil, în acea capelă de piatră, la confirmarea mea, și am făgăduit să urmez principiile lui Dumnezeu. Dar, în zbaterile acestui nou tip de viață cu libertăți și nonconformism, am uitat de acea făgăduință.

După doi ani de călătorii, încă tânjind după un scop care să transcendă scopurile pământești, am ajuns la o răscruce în viața mea. Pustiită, deziluzionată și epuizată de droguri, am simțit că nu mai puteam trăi acel stil de viață.

Era în 1978 și după o noapte întreagă de condus de la granița cu Nepal, ne‑am oprit să ne odihnim într‑un hostel mic. Viața mea urma să se schimbe. Când am intrat în cantină am observat că singurii alți oaspeți acolo erau un grup mic de misionari care serveau micul dejun. Fiindcă era o ocazie rară de a întâlni străini călători într‑un oraș în nordul Indiei, am început să conversăm însuflețiți. Erau prietenoși, iar explicațiile lor simple pentru versetele biblice m‑au condus la a‑mi dedica viața lui Iisus, ceea ce a însemnat un început nou pentru sufletul meu agitat, în căutare.

După câțiva ani am hotărât să fiu și eu misionară și am găsit multă satisfacție în serviciu pentru comunitățile sărace din țările în curs de dezvoltare. Această cale pe care mi‑am ales‑o s‑a datorat în mod direct bunătății și dedicării altruiste a acelor misionari pe care i‑am întâlnit în India.

În cei 40 de ani de muncă comunitară, din care trei decenii în Kenya, am primit cele necesare chiar la momentul potrivit, am fost protejată de pericole și am cunoscut favoarea, harul și tăria lui Iisus în momentele de dificultate. Ca misionară și mamă a șapte copii, am învățat, și încă învăț, să mă bazez pe tăria lui Dumnezeu în locul propriei puteri. De când L‑am întâlnit pe Iisus am fost mai conștientă de faptul că fiecare îndatorire, provocare, străduință și experiență mă modelează în omul care ar trebui să fiu.

Când privesc în urmă la toate câte s‑au întâmplat, îmi dau seama că prezența lui Dumnezeu a fost țesută în tapițeria vieții mele de la început. Uneori acele fire nu se puteau observa, până când prezența Lui a ajuns pe partea din față, iar eu mi‑am găsit scopul.