În Ioan capitolul 9, Iisus a vindecat un orb din naștere. El fusese orb toată viața lui și toți știau lucrul acesta. Când Iisus l‑a vindecat, miracolul a fost evident. Oamenii au devenit imediat curioși, chiar și liderii religioși care l‑au chemat pe om să vorbească cu el.
Fără să citez toată povestea, este suficient să spun că fariseilor nu le‑a plăcut popularitatea pe care o câștiga Iisus și nu le‑a plăcut povestea pe care o spunea „orbul care vedea”.
„Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i‑au zis: «Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că Omul acesta este un păcătos.» El a răspuns: «Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb și acum văd»” (Ioan 9:24-25).
Acest orb nu‑l cunoscuse dinainte pe Iisus și imediat după ce L‑a întâlnit i s‑a cerut să mărturisească. Tot ce a putut spune a fost: „Nu știu multe despre El, dar știu că viața mea s‑a schimbat. Eram orb, iar acum văd”.
Mie mi se părea complicat să‑mi împărtășesc credința. Mă îngrijoram să nu spun ceva greșit sau să nu am răspunsurile la întrebările oamenilor. Dar am învățat că mărturisirea este simplă dacă doar împărtășesc cum este Iisus o parte din viața mea de zi cu zi.
De la început în cariera mea profesională mi‑am făcut un obicei din a spune: „Mă rog pentru tine” sau să împărtășesc cu alții versete biblice, dar nu ca o predică, ci așa cum vorbim obișnuit și despre alte lucruri obișnuite din viețile noastre. Această abordare mi‑a dat multe ocazii să discut despre credință și Iisus și continui să învăț cum să‑L aduc pe Iisus cu mine la locul de muncă.
Cu câteva săptămâni în urmă vorbeam cu una dintre coordonatoarele departamentului meu, iar după conversația noastră mi‑a trimis un mesaj în care îmi spunea că mereu se simte încurajată după ce vorbește cu mine, că îi aduce speranță și pace. Vorbisem despre mai multe lucruri, unele personale, altele legate de muncă, însă Iisus și credința au fost parte din conversație, fiindcă așa trăiesc eu.
Lucrurile pe care le iubești ar trebui să apară în conversațiile tale. Oamenii vor dori să audă despre un Iisus care îi entuziasmează așa de mult pe cei ce‑L urmează încât nu se pot abține să nu vorbească despre El.
