Cu douăzeci de ani în urmă am avut un accident de mașină. Din fericire nu a fost ceva prea serios, dar m‑a afectat puternic. M‑a făcut să‑mi fie frică să mai călătoresc cu mașina, mai ales pe autostradă. Îmi era goază până și să mă gândesc să mă urc într‑o mașină. Era regretabil, fiiindcă eram implicată în muncă umanitară să aducem ajutoare taberelor de refugiați din Croația.

Inima mea era împărțită în două. Pe de o parte îmi era frică și aveam un sentiment de auto-conservare, dar pe de altă parte doream să ajut oamenii care aveau condiții mai dificile decât mine. Până la urmă a doua opțiune a prevalat, dar era o tortură pentru mine să mă urc în microbuz! Căutam mereu scuze să las pe altcineva să meargă în locul meu. Dar până la urmă mă urcam și sufeream tot drumul până la destinație. Cu ochii închiși mă treceau numai sudori reci. Uneori aveam și atacuri de panică.

Familia și colegii încercau să mă ajute, să se roage pentru mine, să glumească cu mine, orice puteau face. Unii încercau să minimizeze teama mea cu comentarii de genul: „Dar nu e nimic, de ce te îngrijorezi?” Mă simțeam atât de singură în durerea mea, ca și cum nimeni nu înțelegea cu adevărat prin ce treceam. Mă simțeam și umilită.

A fost așa câțiva ani la rând. După o vreme, totuși, atacurile de panică s‑au atenuat, cu siguranță datorită nenumăratelor rugăciuni și cu multă încurajare.

Un punct de cotitură, de care îmi amintesc cu duioșie, a fost când situația devenise atât de rea că trebuia să stau pe scaunul cel mai din spate al microbuzului și nici nu mă puteam uita la drum. Atunci fiul meu de 14 ani, care stătea lângă mine, mi‑a șoptit „Doar ia‑mă de mână”. Asta a fost tot. L‑am ținut de mână tot restul drumului. Fără cuvinte, doar un simplu gest.

M‑a mișcat până la lacrimi. Un tânăr băiat a găsit cheia inimii mele, să mă calmeze și să mă mângâie. Fără cuvinte, fără condamnări, doar empatie și mângâiere. A fost ceea ce am avut nevoie și mi‑a adus vindecarea.

Încă mai călătoresc pe autostrada care mi‑a adus atâta durere și teamă și îmi amintesc că tot acolo am simțit câtă iubire și mângâiere poate aduce să ții pe cineva de mână. Și putem beneficia de și mai mult ajutor când îl ținem pe Tatăl de mână. „Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă și‑ți zic: «Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!»” (Isaia 41:13).