Tot răul spre bine

Dumnezeu a știut de slăbiciunile și de defectele noastre umane, dar și ce plan avea pentru vieţile noastre. Nimic nu este în afara controlului Său, iar dacă colaborăm cu El atunci poate să aducă ceva bun din orice situaţie, chiar şi dintr-una rea. De fapt, în loc să fie piedici în calea noastră, problemele pot fi de multe ori transformate în trepte către lucruri mai mari şi mai bune. „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său” (Romani 8:28).

Iată aici câteva exemple biblice:

Iosif s‑a încrezut în Dumnezeu la bine şi la rău, iar la momentul potrivit dificultăţile cu care s‑a confruntat l‑au adus în situaţia de a‑şi putea ajuta familia şi poporul (Geneza 37-47).

Fraţii lui Iosif l‑au vândut în secret ca sclav pentru o ţară străină, unde a ajuns în proprietatea lui Potifar, ofiţer a lui Faraon şi căpitan al gărzii. Iosif s‑a evidenţiat în noua sa poziţie, însă nevasta lui Potifar l‑a acuzat pe nedrept că a încercat să o molesteze şi din acest motiv Iosif a fost aruncat în închisoare.

Şi în închisoare Iosif s‑a evidenţiat şi a ajuns să aibă o poziţie de responsabilitate, iar când a interpretat corect visul paharnicului Faraonului, paharnicul a promis să‑i ceară Faraonului să‑l elibereze pe Iosif. Din păcate paharnicul şi‑a uitat promisiunea, iar Iosif a mai stat încă doi ani în închisoare. Pentru săracul Iosif lucrurile păreau că merg tot mai rău.

Însă când însuşi Faraon a avut două vise tulburătoare pe care niciunul dintre înţelepţii săi nu le‑a putut interpreta, paharnicul şi‑a amintit de Iosif şi i‑a menţionat Faraonului. Iar când Iosif i‑a interpretat corect visele, Faraonul nu numai că l‑a eliberat din închisoare, dar i‑a şi dat rang înalt printre miniştrii săi, făcându‑l al doilea ca putere la conducerea întregului Egipt. Astfel Iosif a ajuns în poziţia de a salva Egiptul, a‑şi salva familia şi o mare parte din regiune de cei şapte ani de foamete, iar în cele din urmă s‑a reunit din nou cu familia sa.

Iosif a afirmat că Dumnezeu a adus bine din fapta rea a fraţilor săi, în ciuda numeroaselor necazuri pe care le‑a suferit pe parcurs.

„Voi [fraţii lui Iosif], negreşit, v‑aţi gândit să‑mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr” (Geneza 50:20).

Prin sacrificiul morţii Sale pe cruce Iisus a plătit preţul pentru păcatele noastre şi a făcut posibil ca noi să ne bucurăm de viaţa veşnică alături de El (Matei 27:11-54).

 Liderii religioşi evrei şi cei civili L‑au acuzat pe Iisus de blasfemie, au hotărât ca El să fie executat şi L‑au dus la Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeii. Pilat nu a găsit niciun motiv să‑L condamne, dar fiindcă s‑a temut de mulţimea ostilă care se adunase i‑a lăsat pe ei să decidă soarta lui Iisus. Provocaţi de lideri, oamenii din mulţime au cerut să‑L crucifice.

Iisus a fost batjocorit, bătut şi scuipat. A fost biciuit, iar bucăţile de fier legate de capetele biciului i-au sfâşiat trupul. Pe cap i‑au pus o cunună cu ţepi. Dezbrăcat şi prea slăbit de întreaga tortură ca să‑şi mai care şi crucea până la locul execuţiei, ei au forţat un gură cască din mulţime să i‑o care.

La Golgota i‑au bătut cuie în încheieturile mâinilor şi în glezne, pironindu‑L pe cruce, unde a fost lăsat să moară între doi condamnaţi de rând. Iisus a stat atârnat pe cruce timp de şase ore, timp în care soldaţii au tras la sorţi pentru cămaşa Lui, iar trecătorii strigau insulte la adresa Lui. Aproape toţi prietenii şi ucenicii L‑au abandonat. Simţindu‑se singur Iisus a strigat către Tatăl Său: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M‑ai părăsit?” Dar cu câteva clipe înainte de a muri a spus: „S‑a terminat!” Prin moartea și învierea Lui păcatele noastre fuseseră ispăşite.

„În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt, Iisus pe care L‑ai uns Tu, s‑au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău” (Fapte 4:27-28).

Lucrurile păreau să meargă foarte prost pentru Pavel şi Sila în Filipi (Fapte 16:16-40).

Când Pavel a eliberat o prezicătoare de un duh rău ce o poseda, stăpânul supărat al femeii a agitat mulţimea împotriva învăţătorilor creştini, i‑a târât înaintea autorităţilor locale şi i-a acuzat pe nedrept. Autorităţile au decis să‑i dezbrace şi să‑i bată, apoi să‑i pună în lanţuri şi să‑i arunce în închisoare, fără să ţină seama de drepturile lor de cetăţeni romani.

În noaptea aceea a fost un cutremur masiv care a cutremurat atât de violent închisoarea încât pereţii s‑au dărâmat, iar uşile s‑au deschis. Pavel şi Sila au salvat viaţa paznicului închisorii prin faptul că nu au fugit. Atunci paznicul i‑a adus la el acasă, le‑a dat de mâncare, le‑a îngrijit rănile şi a ascultat cele ce aveau de spus. Iar în acea noapte el şi toată familia lui au crezut în Iisus. În dimineaţa următoare, Pavel şi Sila au fost eliberaţi din arest cu scuzele curţii.

„După ce i‑a dus în casă, le‑a pus masa şi s‑a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu” (Fapte 16:34).