Unii spun că fericirea este cum ne‑o facem noi. Cu cât petrec mai mult timp cu un anumit prieten al meu, cu atât sunt mai convins de asta.
Cu câțiva ani în urmă el era un om de afaceri de succes. Dar unul dintre angajații lui a avut o cădere nervoasă și a apărut într‑o zi cu o pușcă intenționând să omoare pe cât mai mulți. În încercarea de a‑l dezarma, prietenul meu a pierdut o mână și un ochi. După câteva săptămâni, când a ieșit din spital, nu mai avea nicio economie. Eu și soția l‑am întâlnit când făceam voluntariat la centrul pentru persoane fără adăpost unde el trăia. Atunci avea și boala Parkinson și cancer de piele. Abia putea merge sau să se ridice singur de pe scaun, dar era unul dintre cei mai joviali și pozitivi oameni pe care i‑am întâlnit vreodată.
Apoi s‑a mutut de la centru într‑un apartament, unde trăiește cu o mică pensie. După două operații i s‑a stopat cancerul, iar medicamentele și terapia îi țin Parkinsonul sub control. Totuși, când are o zi proastă nu‑l prea ajută nimic. Am învățat multe ducându‑l la doctor și la cumpărături. Indiferent ce face sau cât de greu este pentru el, planul lui secret este să nu lase pe nimeni fără un zâmbet. Și reușește mereu. Reține numele tuturor și îl include când îi salută cu veselie și și‑l amintește când se reîntâlnește cu ei. Caută ocazii să încurajeze oamenii și este generos cu complimentele. Spune glume învechite și face glume pe seama lui însuși. Orice este necesar.
Mulți dacă ar fi în situația lui ar da vina pe Dumnezeu sau ar deveni amărâți pe situație, dar nu și prietenul meu. „Așa nu se trăiește – și mai am destul de trăit”, îmi spune el.
Fericirea este cum ne‑o facem noi.