Unii oamenii trăiesc într‑o nesiguranță continuă. Nu pot fi niciodată siguri, indiferent ce fac sau ce nu fac, că vor merge în Rai după ce mor. Iar lucrul acesta este suficient să te distrugă nervos – ceea ce chiar am citit că a pățit cineva.
Omul acela îl primise pe Iisus ca Mântuitor și a încercat pe cât a putut el de bine să trăiască după învățăturile lui Iisus, dar n‑a putut trăi după toate standardele celorlalți, după tot ce alții spuneau că era necesar ca să merite mântuirea. După cum spuneau ei, ori de câte ori făcea vreo greșeală, sau avea vreun gând necurat, își pierdea mântuirea și trebuia să o ia de la capăt, un păcătos pierdut.
În final l‑a afectat atât de mult nervos că a ajuns la spital. Acolo și‑a petrecut o mare parte din timp citind Biblia. Într‑o zi a citit Efeseni 2:8-9: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” – și în final a înțeles. Mântuirea nu depindea de ceea ce el ar fi făcut, decât să creadă că Iisus a murit pentru păcătoși precum el. A devenit așa de entuziasmat de acest adevăr simplu încât s‑a simțit imediat mai bine și a început să împărtășească tuturor din jurul lui ceea ce a descoperit: „Știi că tot ce trebuie să faci ca să fii mântuit este să crezi? Doar să crezi! Harul lui Dumnezeu și credința ta și atât!”
Și avea dreptate! Noi suntem mântuiți prin har, prin credință, nu prin fapte bune, sau că am fi perfecți, sau că urmăm vreun mod de penitență, sau că urmăm o listă nesfârșită de ceea ce avem sau nu avem voie să facem. Iisus le‑a făcut deja pe toate! Și tot așa cum tu ești mântuit prin har, ești păstrat mântuit prin har. Nu trebuie să te îngrijorezi că îți vei pierde mântuirea, fiindcă nu o poți pierde! Mântuit o dată, mântuit pentru totdeauna!