Într‑o dimineață, nu demult, toate mergeau pe dos. Aveam un program încărcat de dimineața până seara. Mai întâi trebuia să‑l ajutăm pe vecin să‑și monteze un foișor. M‑am trezit devreme și eram deja puțin stresat doar gândindu‑mă la câte urmau. Atunci s‑a întâmplat. Între casa noastră și cea a vecinului este o peluză cu iarbă și când am traversat‑o, nu știu cum, cheile de la mașină au dispărut. Le‑am avut și apoi nu le‑am mai avut.
Ne‑am panicat. Am mers înapoi pe urmele pașilor noștri și am cercetat în amănunt peluza. Am mers în patru labe pe iarbă. Am luat chiar și detectorul de metale al tatălui meu și am verificat și reverificat terenul. Cu cât dura mai mult începea să‑mi crească tensiunea. A trecut o oră și tot nu am găsit cheile. Eram frustrat și supărat.
În cele din urmă ne‑am oprit și ne‑am rugat și am simțit că ar fi mai bine să continuăm cu planul pe care‑l aveam de a monta foișorul. Unii dintre prietenii mei au continuat să caute cheile, dar fără succes. În cele din urmă am renunțat. Am continuat cu treburile zilei, dar simțeam un nor care mă apăsa.
În noaptea aceea, când m‑am întins în pat, eram încă supărat din cauza situației. Nu puteam înțelege de ce s‑a întâmplat asta, mai ales că aveam atâtea de făcut. Acum aveam nevoie de copii ale cheilor, care erau cam scumpe – și nu puteam folosi mașina până nu le aveam. Nu se întrezărea nimic bun.
Câteva zile mai târziu, o prietenă apropiată a dat buzna pe ușă. „Cheile, cheile! Le‑am găsit!” a strigat ea. Uimit am privit‑o punându‑le pe masă și, bolborosind, am întrebat: „Dar… Unde?… Cum?” Cu un zâmbet larg ea a explicat că traversa peluza și s‑a gândit să se mai uite odată. S‑a rugat și a început să caute. Dintr‑o dată, chiar în fața ei, au apărut cheile pierdute!
Trebuie să recunosc că încă nu știu cum și de ce s‑au întâmplat toate astea. Dar tind să cred că este lucrarea lui Dumnezeu în viața mea, ca să am mai multă răbdare și să‑mi amintească că și în momentele când planurile mele se încurcă, viețile noastre rămân în mâinile Sale.