Toți trecem prin lucruri în viață care ne lasă cu cicatrici și fie că aceste cicatrici sunt fizice sau emoționale, de cele mai multe ori încercăm să le ascunde de frica a ce vor spune alții când le vor vedea. Aceste cicatrici pot fi orice despre noi înșine de care ne este rușine sau încercăm să ascundem – cum ar fi dureri din trecut, chestiuni interioare care ne macină, trăsături fizice de care nu suntem mândri, etc. De‑a lungul vieții am ajuns să învăț că dacă sunt deschis despre cicatricile mele, decât să le ascund, prin asta câștig o libertate extraordinară. Iată un exemplu despre una din cicatricile mele de care am ajuns să nu mă mai rușinez.
Cu câțiva ani în urmă am prezentat un program muzical pentru studenții unei universități. La sfârșit o fată din public a venit la mine și mi‑a spus cât de mult i‑au plăcut cântecele. Apoi m‑a rugat ceva la care nu mă așteptam. „Poți să îți dai jos puțin ochelarii de soare? Aș vrea să îți văd ochii.”
De când mă știu port ochelari de soare când interacționez cu oamenii. Deși nu mă rușinez că sunt orb, era prima oară când un străin mi‑a cerut să îmi vadă ochii și m‑a neliniștit puțin. Apoi mi‑am zis: Ce mare problemă? Mai ales că mai mult ca sigur nu mă voi mai întâlni vreodată cu ea.
Mi‑am scos ochelarii și mi‑am făcut curaj pentru ceea ce păreau câteva minute lungi, dar cu siguranță a fost mai puțin. La final ea a spus: „Ochii tăi sunt frumoși. Nu ai de ce să‑i ascunzi”. Nu m‑am mai întâlnit cu ea de atunci, însă nu am uitat niciodată ce a spus.
Cu câțiva ani în urmă am fost prezentat prin internet unei fete, care acum este iubita mea. Nu locuim în același oraș așa că la început povesteam pe Google Hangouts, apoi am decis să vorbim pe Skype. Primul apel a fost doar audio, fiindcă nu mi‑a venit ideea să fac un apel video. Apoi, la următorul apel ea a sugerat să facem apel video, iar eu am fost de acord – deși mă simțeam cam îngrijorat, puțin spus.
Înainte de apel, din obișnuință, mi‑am pus ochelarii de soare. Știam că îmi îmbunătățesc prezentarea când cânt și doream să fac și acum o impresie bună. Însă, spre descurajarea mea, după saluturile inițiale, ea mi‑a spus: „Speram să‑ți văd ochii”.
De data asta am fost cu adevărat stresat. Spre deosebire de fata de la facultate, acum îmi păsa ce crede aceasta. Dar trebuia să se întâmple și asta și nu avea sens să amân inevitabilul.
Când mi‑am dat jos ochelarii am simțit că sunt examinat de aproape. Apoi ea a spus: „Ce ochi frumoși! Când vorbești cu mine nu ai nevoie de ochelari”.
Recent am auzit o povestioară, scurtă dar plină de învățăminte, despre cât de valoroase pot fi unele cicatrici datorită a ceea ce ne reamintesc. Vorbește despre un băiat care a fost atacat de un crocodil când înota într‑un lac de lângă casă. Când creatura l‑a apucat de picioare băiatul a țipat tare iar mama lui, auzindu‑i țipetele din casă, a venit alergând și l‑a prins de mâini. L‑a ținut cu toată puterea ei, chiar cu unghiile ei străpungându‑i carnea, până ce un vecin, care auzise și el țipetele, a venit cu pistolul său și a împușcat crocodilul.
În timp ce băiatul se vindeca în spital, reporterul unui ziar a venit la el și l‑a rugat să‑i arate cicatricele de pe picioare, acolo unde îl mușcase crocodilul. Băiatul își ridică pantalonii, apoi îi spuse: „Dar trebuie să vezi cicatricele astea” și își ridică mânecile unde se vedeau urmele unghiilor mamei sale când l‑a apucat. „Pe acestea le am pentru că mama nu îmi dă drumul niciodată”.
Și Iisus a avut cicatrici. Chiar și după învierea Sa miraculoasă, El încă avea semnele cuielor pe mâini și gaura unde a fost străpuns de suliță. Deși ar fi fost capabil să le facă să dispară, El a ales să le păstreze și le‑a arătat de bună voie ucenicilor Săi ca dovadă că a înviat cu adevărat, exact cum promisese.
Deci, dacă lui Iisus nu i‑a fost rușine cu cicatricile Lui, atunci de ce să ne fie nouă? Când alegem să lăsăm să se vadă cicatricile noastre, în loc să le ascundem, lumina și iubirea lui Dumnezeu pot străluci prin ele și au un impact de neșters în viețile celorlalți, spre slava Sa. „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.1
- Matei 5:16↑