Bucuria (Joy) este numele meu.
Dar, ca să fiu sinceră, de cele mai multe ori eu nu sunt un bun exemplu de bucurie. Nu că aș fi morocănoasă; dar de multe ori nu sunt veselă și pozitivă. Pot fi uneori egoistă și să mă gândesc doar la mine. Este o slăbiciune umană, dar asta nu este o scuză.
Dar există cineva care cred că merită să fie onorat ca un exemplu de bucurie și anume fratele meu, Timmy. El are sindrom Down și l‑am numit mereu steaua familiei. El are o viziune atât de simplă asupra vieții și privește totul pur și în roz.
Iar el este bucuros. Atât de bucuros! Dacă spun o glumă râde de parcă aș fi făcut un întreg program de stand-up. Dacă noi găsim că ceva ce a făcut el este amuzant atunci el o face din nou și din nou, fiindcă îi place să ne vadă zâmbind. Când jucăm vreun sport, orice e de ovaționat el ovaționează cu toată echipa și bate palma cu fiecare jucător.
Bineînțeles că are și el momentele lui; urăște să se trezească devreme. (Oare nu suntem și noi la fel!) Uneori este într‑o pasă proastă. Dar chiar și așa, nu l‑am văzut vreodată să aibă vreo zi proastă. El este de nebătut la asta.
Iar treaba cu bucuria – mai ales cu bucuria lui Iisus – este că e ridicol de contagioasă. Au fost nenumărate situații când l‑am văzut pe Timmy cum a transformat fețele cele mai serioase în râsete și fețe zâmbitoare. Când distribuim mâncare la așezăminte neoficiale, el îi îmbrățișează și dansează cu cei care așteaptă în rând și chiar cântă uneori. Nu are nicio frică și nu îi pasă de părerea altora, ci doar este prietenos și amabil, iar asta îi schimbă pe oameni. Le place! Atunci devin și ei bucuroși.
Deci, chiar dacă Joy (bucurie) este numele meu, fratele meu Timmy îmi arată cum este să fii cunoscut ca bucurie (joy). Doresc să fiu ca el.