Te‑ai confruntat vreodată cu ceva în viață ce părea fără speranță, când nu aveai o cale de scăpare din dificultățile tale și totul părea pierdut? Sau poate te afli acum într‑o situație ce pare imposibilă și fără speranță. Te întrebi dacă Dumnezeu îți aude rugăciunile fiindcă nu simți asigurarea și mângâierea prezenței Sale și nu vezi nicio schimbare în situația ta.
Poate ești tentat să simți că nimeni nu trece prin dificultăți așa de mari ca tine. Este important în astfel de momente să ne reamintim de promisiunile din Biblie despre speranța pe care o avem noi, creștinii. Biblia îl numește pe Dumnezeu, Dumnezeul speranței. „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!” (Romani 15:13).
Cuvântul „nădejde” (speranță) poartă în Biblie un alt înțeles decât cel cu care suntem noi obișnuiți. În ziua de azi, când oamenii spun că speră la ceva, are înțelesul că doresc să se întâmple ceva, dar sunt nesiguri că se va întâmpla. Dar când Biblia vorbește despre speranță, este asociată cu credința noastră – cu o certitudine – că lucrurile pe care Dumnezeu le‑a promis în Cuvântul Său se vor împlini.
Evrei 11:1 ne dă definiția biblică a credinței: „Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”. Credința este asigurare sau certitudine și se bazează pe viața, moartea și învierea lui Iisus, cel care ne‑a cumpărat mântuirea prin suferința Sa, iar acum conduce pentru totdeauna. Aceasta ne dă credința să îndurăm dificultățile, provocările și tragediile cu care ne confruntăm în viață, „așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus Hristos” (Tit 2:13).
Ne poate fi de folos să ne susțină credința și dacă ne reamintim de personajele importante din Biblie care au trecut prin dificultăți majore și să ne gândim la felul cum au trecut ei prin „valea umbrei morții” (Psalmul 23:4). Aceștia nu au călătorit prin astfel de perioade nevătămați, cu bucurie neclintită și cu victoria în inimă, dar s‑au ținut de speranța lor și au refuzat să renunțe.
Iată câteva exemple de oameni din Biblie care s‑au confruntat cu provocări monumentale. Putem găsi speranță în poveștile lor. „Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Romani 15:4).
Povestea lui Iov din Vechiul Testament este bine-cunoscută. Biblia conține o relatare vie a toate prin câte a trecut el, fiindcă a fost testat dur, și‑a pierdut familia, averea și sănătatea. A fost în așa agonie că și‑a blestemat ziua când s‑a născut (Iov 3:1-3) și l‑a implorat pe Dumnezeu să‑i curme zilele (Iov 6:8-9). Dar chiar dacă se chinuia să înțeleagă de ce trece prin asemenea încercări, a adoptat poziția credinței și a declarat „Chiar de mă va ucide, îmi voi păstra nădejdea în El” (Iov 13:15, traducere din engleză). Iov a ajuns apoi să cunoască binecuvântările lui Dumnezeu încă o dată în viața lui, cu o mai mare înțelegere despre Dumnezeu și despre dragostea Sa.
Regele David și‑a pierdut câțiva fii, împărăția și sănătatea și a pierdut o serie de bătălii împotriva dușmanilor săi. Este greu de imaginat trauma pe care a suferit‑o în acele momente. Sentimentele de jale și disperare se înțeleg din scrierile sale, Psalmii: „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Și nu va mai fi El binevoitor? S‑a isprăvit bunătatea Lui pe vecie?” (Vezi Psalmul 77:7-9.)
Sună ca și cum David era la capătul puterilor sale și totuși s‑a ținut de speranță, după cum citim mai departe în Psalmi: „Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși îl voi lăuda: El este mântuirea mea și Dumnezeul meu” (Psalmul 43:5).
Nu putem decât să ne imaginăm disperarea și descurajarea lui Petru după ce s‑a lepădat de Iisus înaintea crucificării Sale (Matei 26:69-75). Negând că îl cunoaște pe Mântuitorul său, nu numai o dată, ci de trei ori, cum ar mai fi putut să‑și arate fața din nou în public și, mai mult, să fie liderul bisericii timpurii? Și totuși, câteva zile mai târziu Petru a stat cu îndrăzneală în piața publică, proclamându‑L pe Iisus, conducând mii de oameni la Hristos, iar apoi a fost arestat. (Vezi Fapte 2 și 3.) Petru a continuat prin a afirma că: „după îndurarea Sa cea mare, ne‑a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morți, la o nădejde vie” (1 Petru 1:3).
Chiar și Apostolul Pavel, care a jucat un rol central în biserica primară și a exprimat atâta încurajare către biserici, s‑a simțit câteodată fără speranță și descurajat. El a exprimat aceste sentimente când a scris: „În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne‑a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață” (2 Corinteni 1:8). Dar totuși, pe parcursul epistolelor sale, Pavel subliniază mereu speranța care o avem în Hristos și ne încurajează să „ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Romani 5:2). Putem avea în continuare credință în Iisus și ne putem ține de speranță chiar și atunci când circumstanțele cu care ne confruntăm par dificile, fără speranță sau chiar imposibile.
Dacă acești oameni, care sunt printre cei mai mari ai lui Dumnezeu, au simțit agonia sufletească, pierderile și tragediile din viețile lor, de ce să credem că ar fi ciudat ca noi, copiii lui Dumnezeu de azi, să nu trecem și noi prin perioade de pustietate și chiar de disperare? În astfel de momente nu putem vedea întotdeauna răsplățile credincioșiei noastre sau împlinirea promisiunilor Lui. Însă Biblia ne spune că, atunci când credința noastră este testată, putem „să ne bucurăm, întrucât avem parte de patimile lui Hristos, ca să ne bucurăm și să ne înveselim și la arătarea slavei Lui” (1 Petru 4:12-13).
Fiecare trece și prin văi întunecate la un moment dat în viața lui. Un psalm le descrie ca „Valea Baca”, sau valea plâgerii. Însă psalmistul vorbește și despre speranța celor care trec prin astfel de văi și care sunt întăriți. „Când străbat aceștia valea plângerii, o prefac într‑un loc plin de izvoare și ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion” (Psalmul 84:6-7).
Ce imagini și promisiuni frumoase! Cheia este să străbatem valea și atunci o putem face „un loc plin de izvoare”. O vale uscată de dezolare poate deveni un loc de împrospătare, iar credința noastră poate fi întărită.
Un lucru pe care acești oameni ai credinței în Biblie îl au în comun este că au continuat să îl slăvească pe Dumnezeu prin văile lor întunecate și prin momentele lor de disperare și de suferință (Psalmul 84:4-5). Deci, în timp ce trecem prin aceste văi de lacrimi, suferință sau dificultate, dacă noi continuăm să îl slăvim pe El, putem transforma văile dezolante în izvoare revigorante. Călătoria vieții noastre poate fi transformată într‑una plăcută; bocetul în dans, când El ne îmbracă cu veselia Lui și ne dă puterea bucuriei Sale (Psalmul 30:11).
Odată ce am trecut prin vale ne putem uita în urmă cu recunoștință, înțelegând că dificultățile pe care le‑am îndurat ne‑au adus bogăție și creștere spirituală. Domnul ne va înfășura cu dragostea Sa și ne va da binecuvântarea neprețuită să‑L putem înțelege mai profund și să avem o inimă care ajunge să se asemuiască din ce în ce mai mult cu a Lui (2 Corinteni 3:18).