În Evangheliile după Matei, Marcu și Luca citim despre întâlnirea lui Iisus cu un evreu expert în Lege, care L‑a întrebat: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Iisus a răspuns spunându‑i: „ ʼSă iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tăuʼ. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă” (Matei 22:35-40).

Porunca de a‑L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată mintea pe care Iisus a citat‑o aici este din Deuteronom 6:5, care rezumă conceptul de devoțiune totală față de Dumnezeu. Istorisirea din Evangheliile după Marcu și Luca include și o altă dimensiune: să‑L iubim pe Domnul cu toată puterea noastră. Iar Evanghelia după Marcu trage concluzia: „Nu este altă poruncă mai mare decât acestea” (Marcu 12:30-31).

Vedem din aceste istorisiri că iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproape – cea mai mare dintre porunci – ar trebui să ne ghideze viețile, prioritățile, relațiile, deciziile și faptele. Privind de aproape aceste două porunci ne poate ajuta să înțelegem mai bine aceste fundamente ale credinței noastre.

Iubirea de Dumnezeu

În calitate de creștini, noi suntem chemați să‑L iubim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră – inima, sufletul, mintea și puterea – și să căutăm „mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui” (Matei 6:33). Avem privilegiul să fi fost chemați într‑o relație personală cu Dumnezeu. Biblia spune că „El ne‑a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). Aceasta este chemarea pentru noi, să răspundem cu o dragoste din toată inima pentru El.

Vedem din Biblie dorința lui Dumnezeu să aibă o relație cu creația Sa umană, de la primul capitol din Geneza până la ultimul din Apocalipsa. Din Geneza aflăm că minunata relație pe care a avut‑o Dumnezeu cu Adam și Eva în Grădina Edenului a fost distrusă de alegerea lor de a‑L neasculta și de a păcătui, ceea ce a dus la Cădere (Geneza 3:1-19). Dumnezeu este sfânt, deci, după ce a intrat păcatul în lume, El nu a mai putut avea aceeași relație personală cu oamenii.

În marea Lui dragoste pentru omenire, Dumnezeu a făcut un plan ca să repare relația pe care păcatul a rupt‑o și să ne aducă înapoi în relație cu El. Atât de mare a fost dragostea Lui pentru fiecare om pe care l‑a creat vreodată încât L‑a trimis pe propriul Său Fiu, pe Iisus, să‑și dea viața prin moarte pe cruce ca să repare ruptura dintre El și umanitate (Ioan 3:16).

Pentru a transmite dragostea profundă ce ne‑o poartă, Dumnezeu a folosit limbajul și ilustrațiile din Biblie care vorbesc despre noi ca și cum am fi uniți cu El prin căsătorie. El spune: „Făcătorul tău este bărbatul tău” (Isaia 54:5) și „cum se bucură mirele de mireasa lui, așa se va bucura Dumnezeul tău de tine” (Isaia 62:5). Aceste metafore maritale descriu uniunea în inimă, minte și suflet pe care El dorește să o aibă cu fiecare dintre noi. Noi, în schimb, suntem chemați să‑L iubim cu toată ființa noastră și să‑L punem în centrul vieților noastre.

Dragostea noastră pentru Dumnezeu și recunoștința pentru sacrificiul lui Iisus pentru salvarea noastră eternă ar trebui să ne motiveze să ne apropiem tot mai mult de El (Iacov 4:8) și să ne concentrăm puterile în relația noastră cu El. Unele dintre modalitățile prin care putem face asta este să ne dedicăm timp să comunicăm cu El prin rugăciune, slavă și închinare, prin citirea și studierea cu conștiinciozitate a Cuvântului Său și străduința de a ne modela viața după voia Sa și după principiile din Cuvântul Său. Noi, creștinii, căutăm să progresăm în dragostea noastră pentru El – cu inima noastră, cu sufletul nostru, cu mintea noastră și cu toată puterea noastră.

Iubirea de aproape

Porunca să‑ți iubești aproapele ca pe tine însuți vine din Vechiul Testament din Levitic 19:18. În Evanghelia după Luca citim că după ce l‑a auzit pe Iisus spunând că iubirea aproapelui este una dintre cele mai mari porunci, un învățător al Legii L‑a provocat cu întrebarea: „Cine este apropele meu?”. Iisus a continuat cu povestea bunului samaritean, ilustrând că iubirea de aproape nu se referă doar la prieteni și la comunitatea locală, ci se extinde și la străini, adică înseamnă să arăți compasiune și grijă tuturor în nevoie (Luca 10:25-35).

Fundația noastră de creștini pentru iubirea aproapelui este să înțelegem că fiecare om este prețios pentru Dumnezeu, indiferent de vârstă, etnie, sex, naționalitate, statut economic, credință religioasă, afiliere politică sau orice altă diferență. Dumnezeu iubește pe toată lumea. El este îndurător și plin de compasiune și de dragoste nesfârșită; El este bun cu toți (Psalmul 145:8-9).

Noi suntem în schimb chemați să vedem fiecare om creat de El prin ochii Lui de iubire, adică să privim pe oricine fără părtinire, prejudecată, criticism sau idei preconcepute sau stereotipuri. Dragostea necondiționată a lui Dumnezeu nu cunoaște limitări de statut, rasă sau crez și ar trebui să ne ghideze atitudinile față de alții. Noi, ca ucenici ai Săi, suntem trimiși să arătăm aceeași dragoste altora cum ne‑a arătat și Iisus nouă.

Iisus a ridicat și mai sus ștacheta iubirii de aproape în Predica de pe Munte când și‑a învățat ucenicii să‑și iubească dușmanii (Matei 5:43-45). Iisus a continuat spunând: „Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa.” (Luca 6:33). Iisus a arătat că dacă dragostea noastră ne motivează să facem bine doar celor de la care așteptăm bine în schimb, această dragoste nu este diferită de cea a majorității oamenilor.

Iisus ne‑a chemat să iubim cu o dragoste ce depășea dragostea și bunătatea firească pe care o au oamenii unii pentru alții. El ne cheamă la o dragoste măreață și extraordinară. Dragostea proclamată de Iisus și demonstrată de El este felul de dragoste pe care noi, cei care am fost iertați de păcatele noastre, trebuie să o trăim – o dragoste bună, generoasă, milostivă, sacrificială și iertătoare. După cum scria Apostolul Pavel: „Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).

Nimeni nu este exclus de la porunca lui Dumnezeu de a‑i iubi pe ceilalți – indiferent unde se află în viață sau cât de departe sunt de El. Nu trebuie să ne placă de acea persoană sau să fim de acord cu sistemul lui de credințe, stil de viață sau decizii. Poate că trăiește fără standardele morale ale lui Dumnezeu sau în mare păcat, dar indiferent de starea lui curentă, Dumnezeu îl iubește și noi trebuie să‑l iubim. Scriptura ne învață că fiecare om este creat după imaginea și asemănarea lui Dumnezeu, că dragostea este de la Dumnezeu și că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:7-8).

Poruncile de iubire față de Dumnezeu și față de aproape sunt pietre de temelie pentru ucenicia noastră. Noi, creștinii, suntem chemați mai întâi să‑L iubim pe Dumnezeu cu tot ce este în noi și să‑L punem pe El în centrul vieților, deciziile și faptelor noastre. Studiul Cuvântului Său ne dă călăuzire în deciziile noastre și în drumul nostru cu El și ne ajută să creștem în credința noastră. Dragostea noastră pentru Hristos – Cel care și‑a dat viața pentru noi – ne motivează să‑L iubim și să‑L slujim cu ardoare cu toată inima și să cultivăm o relație apropiată cu El.

Ca ucenici ai lui Iisus, suntem chemați să imităm exemplul Său de dragoste, compasiune și milă pentru alții, care este și centrul mărturiei noastre celor care nu au ajuns încă să cunoască salvarea Lui. Să ne luăm angajamentul ca în fiecare zi și cu fiecare posibilitate să ne iubim aproapele și să fim exemple vii ale dragostei lui Dumnezeu pentru oamenii pe care El ni­‑i aduce în cale.

Fie ca dragostea lui Hristos să ne motiveze în tot ce facem „fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți…ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:14-15).