Uneori, fără vina noastră, viețile noastre iau o altă direcție decât aceea pe care o așteptăm. Prima noastră reacție ar putea fi să ne văităm „De ce eu? De ce acum?”.

De cele mai multe ori prima noastră reacție este negativă fiindcă ne confruntăm cu faptul că nu suntem în control. Uneori tocmai de aceea ne „redirecționează” Dumnezeu – să ne arate că, în final, El este cel în control.

M‑am confruntat și eu odată cu ceva de genul acesta. Am primit niște vești neașteptate și parcă mi‑a fugit pământul de sub picioare. Familia cu care lucrasem de patru ani m‑au informat că se vor întoarce în Europa într‑o lună. Puteam sta în casa în care ne aflam încă două luni dar după aceea contractul expira. Eram într‑o situație incertă, fără loc unde să stau și fără nimeni cu care să lucrez.

Stăteam la o intersecție și așteptam să se facă verde și mă tot gândeam la schimbarea neașteptată din viața mea. Apoi l‑am întrebat pe Domnul „De ce? De ce acum, Doamne?” și m‑a copleșit un sentiment puternic că Dumnezeu este cu mine. Mi‑a venit în minte versetul: „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde”1.

Am zâmbit și am inspirat adânc. Indiferent ce mă așteaptă, știu că Dumnezeu este cu mine. El are un plan pentru viața mea și, indiferent de situația mea actuală, El va face ca totul să fie bine.

Privind acum la acei patru ani în urmă știu că versetul s‑a adeverit în viața mea. Acum sunt într‑o situație mai bună decât atunci. Dumnezeu știa că era momentul unei „redirecționări” în viața mea, iar El nu dă greș niciodată. El a condus schimbarea și m‑a ajutat să răzbesc. Tot ce a trebuit să fac a fost să‑mi dau viața Lui, din nou. Astfel viața mea a ajuns să fie mai bună. A fost doar o cotitură în drum și în niciun caz sfârșitul! Din proprie experiență pot spune, cu sinceritate, că viitorul este pe cât de luminos sunt promisiunile lui Dumnezeu.

  1. Ieremia 29:11