Era ziua de Anul Nou și făceam ceea ce iubeam să fac. Stăteam într‑o poziție oarecum ciudată pe scaunul meu, un balansoar mic și pictam un peisaj pe șevalet. Amestecam culori și eram complet captivată de ceea ce făceam. Trecuseră așa câteva ore. Apoi m‑am ridicat ca să‑mi întind mușchii și să mă apuc de alte treburi când, m‑a luat o durere puternică de spate. Aproape că am țipat de durere! De‑abia puteam să fac un pas din cauza durerii!
Mai avusesem și înainte probleme cu spatele. Îmi supraestimasem puterea și am mutat niște mobilă grea și niște plante mari. Fusesem prea nerăbdătoare ca să aștept să vină cineva să mă ajute. Fusesem prea mândră să recunosc că nu mai pot face ceea ce puteam înainte.
„De ce?” m‑am plâns, întinzându‑mă în pat cu o pungă de gheață. „De ce eu? De ce azi?” Mă gândisem mult la noul an în săptămânile trecute. Mă rugasem și îmi făcusem lista priorităților. Eram inspirată de ideea noilor provocări. Eram pregătită să mă plonjez în viitor.
Când ai dureri mari și fiecare mișcare te doare, te face să te gândești mult la cum să te miști. Când fiecare pas îți provoacă durere din cauza nervului sciatic te miști cu mare atenție, conștient de ceea ce faci. Te miști foarte încet și înveți să ai răbdare. Fiecare pas ajunge o mică victorie; fiecare mișcare o coreografie foarte bine planificată și o acțiune bine structurată.
Când managementul durerii devine parte din viața ta de zi cu zi, îți poate copleși toată ziua. Tot ce faci se centrează pe minimalizarea durerii. Dintr‑o dată, unele lucruri încep să‑și arate adevărata valoare. Lucrurile mici care, poate, înainte te sâcâiau, nu le mai bagi în seamă. Lucrurile pe care le considerai priorități, dintr‑o dată nu mai sunt importante. Hârtiuța de pe jos mai poate aștepta iar cursul de exerciții fizice pe care îl iubeai a ajuns la capătul listei.
Acum apreciez timpul și încetinesc ritmul ca să mă gândesc la ceea ce este important pentru mine. Mă odihnesc mai mult decât credeam că pot, simt miracolul vindecării și că îmi revine puterea. Gândindu‑mă la ceea ce este cu adevărat important în viața mea, îmi analizez orarul și șterg din lucrurile pe care nu trebuie să le fac. Privesc la unele dintre obiceurile mele care îmi consumă energia în loc să îmi dea energie. Privesc la tendința mea de a mă împinge până la limita puterii mele.
Îmi dau seama că dacă nu mă îngrijesc cum trebuie de mine voi ajunge să nu mai fac altceva decât să mă îngrijesc de mine și nu‑i voi mai putea ajuta pe alții. Îmi dau seama că trebuie să solicit ajutor și să aștept până acel ajutor vine ca să fac lucrurile care îmi depășesc abilitățile. Îmi dau seama că împing prea mult și prea repede și trebuie să încetinesc ritmul și să pășesc măsurat. Și, cel mai important, aplic aceste lecții și în relația mea cu Domnul. Când îi cer ajutorul trebuie să aștept ca El să îmi răspundă. Trebuie să îi încredințez Lui fiecare pas și să mă mișc în ritmul Său.
În loc să atac cu toată viteza noul an, trebuie să fac pași grijulii și calculați. Mi‑am șters noile rezoluții pe anul acesta și am început o scurtă listă de rugăciune, nu pentru lucrurile pe care trebuie să le fac ci pentru modalitățile în care trebuie să mă schimb. Pășesc încet, cu atenție și cu rugăciune în viitor și știu că, cumva, acest an va fi un an bun.
Dar El știe ce cale am urmat;
și, dacă m‑ar încerca, aș ieși curat ca aurul.
Piciorul meu s‑a ținut de pașii Lui;
am ținut calea Lui și nu m‑am abătut de la ea.
N‑am părăsit poruncile buzelor Lui;
mi‑am plecat voia la cuvintele gurii Lui.1
Eu îți arăt calea înțelepciunii,
te povățuiesc pe cărările neprihănirii.
Când vei umbla, pasul nu‑ți va fi stânjenit;
și când vei alerga, nu te vei poticni.
Ține învățătura, n‑o lăsa din mână;
păstreaz‑o, căci ea este viața ta.2
Inima omului se gândește pe ce cale să meargă,
dar Domnul îi îndreaptă pașii.3