„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne‑a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morți, la o nădejde [speranță] vie și la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1:3-4).

Petru poate vorbi cu siguranță foarte entuziasmat despre speranța lui vie. Tot acest capitol este o mare încurajare să privim către lucrurile cerești. Când îl citesc, precum și multe alte pasaje, mă opresc și mă gândesc dacă găsesc și în inima mea aceeași bucurie când vorbesc despre Rai. Există aici, pe pământ, atât de multe lucruri care îmi distrag atenția, atâtea mici câștiguri și pierderi, încât uneori uit.

Acest capitol le pune pe toate în perspectivă.

Suferi? Dumnezeu îți desăvârșește credința.

Te îngrijorezi? Pune‑ți toate grijile în mâinile lui Dumnezeu.

Ești tentat să trăiești precum lumea? Nu o face, căci Dumnezeu te‑a binecuvântat și te‑a chemat.

Viața aceasta va trece, însă tu ești răscumpărat de Dumnezeu pentru eternitate.

Eu, când pierd din vedere speranța mea vie, revin la acest capitol. Nu poți să nu observi bucuria, urgența și valoarea pe care le pune Petru în această perspectivă eternă. Răsplata și succesul său sunt înrădăcinate ferm în trăirea pentru Iisus în viața aceasta și cu Iisus în viața următoare.

Petru știa și a văzut lucruri pe care eu nu le știu. El chiar a umblat cu Iisus, deci poate că pentru el a fost mai ușor să rămână focusat. Sau, cine știe, poate că și lui i‑a fost la fel de greu pe cât îmi este mie. Cel mai grozav este că în scrisoarea lui este scrisă, negru pe alb, viziunea pentru noi toți. Acesta este un capitol la care revin când simt că‑mi pierd calea, când prioritățile mele intră în conflict unele cu altele. Petru L‑a iubit pe Iisus în așa fel încât L‑a pus mai presus de orice și vreau să fiu și eu la fel.

„Voi îl iubiți fără să‑L fi văzut, credeți în El fără să‑L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre” (1 Petru 1:8-9).