Ori de câte ori văd păsări îmi amintesc de felul cum a folosit Iisus vrăbiuțele să ilustreze cât de mult ne iubește Dumnezeu pe noi. El a spus: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, niciuna din ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii” (Matei 10:29-31). Dacă Dumnezeu se îngrijește atăt de bine de păsărele, oare nu se va îngriji la fel și de noi?

Zilele trecute o vrăbiuță mi‑a intrat în casă printr‑o fereastră deschisă. Nu știu din ce motiv, dar nu putea să zboare și de aceea nu a putut să iasă afară, indiferent cât de mult a dat din aripi și a țopăit. Am încercat să o ajut, dar era prea speriată; se ascundea sub canapea de fiecare dată când mă apropiam. În final, am renunțat să o mai salvez. M‑am rugat pentru ea, i‑am dat niște apă și am lăsat‑o în pace.

A doua zi am deschis fereastra sperând că își va găsi drumul spre libertate. De data asta aproape că a reușit, dar a căzut înapoi și s‑a întors la locul unde se ascundea. Următoarea zi, când a auzit un cor de alte păsări încurajând‑o, a prins curaj să încerce din nou și de data asta a reușit.

Am fost suprins să aud cât de mulți oameni au povești asemănătoare. Un prieten mi‑a spus odată asta:

În Africa de Sud o pereche de păsări nectar și‑au construit un cuib la geamul nostru. Le‑am urmărit cum și‑au țesut cuibul fir cu fir. Masculul a stat în vârful cuibului cântând în ziua când femela a depus ouăle. Apoi a cântat din nou când ouăle au eclozat. Noi cântam la instrumente muzicale și el cânta împreună cu noi.

Apoi a venit tragedia! Cuibul dispăruse! Grădinarul l‑a trântit la pământ din greșeală. Eu l‑am reparat cu grijă și am pus puișorii înapoi în el.

Următoarea zi, uimitor, părinții au început să‑și hrănească din nou puișorii. Ei creșteau pe zi ce trecea, ca până la urmă să părăsească cuibul. Într‑o după-amiază, masculul a venit la fereastră spunând „La revedere și mulțumesc”. Eu i‑am răspuns „Pa-pa, pasăre!”

Deci, ori de câte ori vezi o pasăre, gândește‑te la cât de multe te iubește Dumnezeu pe tine. Dacă ai o aripă ruptă și ai nevoie de ajutor, odihnește‑te în brațele Creatorului tău până când ești suficient de puternic să zbori din nou. El va avea grijă de tine în fiecare zi până vei ajunge acasă să te cuibărești. Atunci nu îți va spune „Pa-pa pasăre” și mai degrabă „Bine ai venit în Rai!”