Exemplul pe care noi, părinții și bunicii, îl arătăm copiilor noștri rămâne cu ei toată viața lor.

Părinții mei au ajutat oriunde au putut, din toată inima. Ei ne‑au învățat importanța familiei. Ei și‑au ajutat și s‑au îngrijit de părinții și de frații lor când aceștia au fost la nevoie. Dar a fost o dată când bunătatea inimilor lor m‑a impresionat în mod deosebit.

Pe strada noastră era o familie numeroasă. Copiii lor mai mari mergeau la aceeași școală cu surorile mele mai mari. Odată, fiica lor cea mai mare, care era deja independentă și trăia în altă parte, a rămas însărcinată. Nu era căsătorită. Tatăl familiei era deja bătrân și se îngrijea de mama familiei, care era bolnavă. Deci, surorile mele au întrebat‑o pe mama noastră dacă această femeie ar putea sta cu noi vreo două luni după ce se va naște bebelușul. Iar mama, suflet bun cum era, a fost imediat de acord.

După câteva zile au venit de la spital femeia și bebelușul ei, fetiță. Ne‑am îngrijit de ea ca și cum ar fi fost fiica și sora noastră. În acele luni cât a stat cu noi a devenit parte din familia noastră. Eu, fiind cea mai mică din familie, nu văzusem până atunci cum se îngrijește un bebeluș și am fost fermecată de toate.

Curând această tânără mamă s‑a pus pe picioare și s­‑a întors la munca ei. Câțiva ani mai târziu și‑a cumpărat un apartament vizavi de casa mamei mele și ori de câte ori mergeam în vizită la mama mea o vedeam și pe fetiță. Am văzut‑o crescând o adolescentă minunată și apoi o tânără femeie.

Aceasta a fost evanghelia trăită în fața ochilor mei – când dai o mână de ajutor celui în nevoie. Am văzut dragostea și considerația din atitudinea părinților mei și sclipirea din ochii mamei mele că putea să o ajute pe această tânără femeie.

Oare nu tot așa a făcut și Iisus cu noi, dar la o scară mult mai largă? El ne‑a văzut nevoia și a venit pe pământ să ne învețe cum să trăim, apoi a murit pentru noi pe cruce, ca noi să putem fi eliberați de păcat și să facem parte din glorioasa Lui familie pentru totdeauna! Așa arată dragostea lui Dumnezeu!