Cine este aproapele meu?

Citeam povestea binecunoscută a bunului samaritean1 dintr‑o Biblie cu ilustrații pentru un grup de copii de 8-9 ani la școala duminicală. Povestea se termină cu întrebarea pe care Iisus le‑a adresat‑o: „Care dintre aceștia trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari? ‘Cel ce și‑a făcut milă cu el’, a răspuns învățătorul Legii. ‘Du‑te de fă și tu la fel’, i‑a zis Iisus”.2

Un băiat, cu un păr roșcat bogat și cu pistrui pe față, m‑a întrebat: „Cum găsesc și eu un aproape care are nevoie de ajutorul meu?”.

Întrebarea m‑a pus pe gânduri! Este adevărat că nu ne întâlnim în fiecare zi cu oameni bătuți și căzuți în stradă, poate chiar niciodată, sau să vedem pe cineva care a fost furat sau nedreptățit, iar din câte știu eu, vecinul meu nu prea are nevoie de mine.

Gândindu‑mă mai mult, mi‑am imaginat o zi obișnuită din viața mea, care este cam așa:

Jumătate de oră de dimineață reflectez și mă rog, apoi fac câteva exerciții fizice și iau un mic dejun rapid. Încerc să ies cât mai repede pe ușă ca să nu prind aglomerație în trafic, dar mă cam chinui cu asta. Chiar dacă sunt la timp la întâlniri, nu pot spune același lucru despre obiceiul altor oameni din orașul nostru african, iar asta mă face să întârzii la următoarea întâlnire, ceea ce mă forțează să mă alătur și eu cercului de întârziați. Asta îmi creează un sentiment de nemulțumire și nu prea mai am compasiune ca să mă opresc și să pun un bănuț în mâna vreunei bătrâne cerșetoare la colțul străzii sau  vreunui bărbat în căruț cu rotile, cu cioturi în loc de picioare, care stă cu mâna întinsă la marginea drumului.

Mă grăbesc. Aceștia să fie aproapele meu?

Am trecut de la o activitate la alta fără să am timp să răspund la SMS-ul unui prieten ce ar fi avut nevoie de câteva minute din timpul meu. Poate că l‑ar fi ajutat enorm să îi acord câteva minute din timpul meu. Să fie el aproapele meu?

M‑am uitat repede peste e-mailul primit de la o cunoștință mai veche, un domn care îmi explica că viața lui a luat o întorsătură neplăcută și că dorea să vorbească cu cineva. Mai poate aștepta, am hotărât eu, trecând la e-mailurile mai urgente. Oare să fi fost el aproapele meu?

Mai târziu, când am ajuns la mașina mea, în parcare, domnul parcat lângă mine încerca agitat să‑și pornească mașina, dar fără succes. Se pare că avea nevoie de un cablu cu care să ia curent de la o altă baterie. Dar pe acesta trebuia să îl primească de la un alt bun samaritean, nu de la mine. Cablul meu era undeva în portbagaj, îngropat sub un morman de lucruri pe care trebuia să le duc, în drum spre casă, la unul din proiectele noastre. Cu siguranță el nu este aproapele meu, m‑am gândit eu, așezându‑mă la volan cu o expresie de întristare pe față. Oricum, eu eram în drum spre un proiect social și eram în întârziere.

După ce m‑am gândit mai mult la cele petrecute în acea zi mi‑am dat seama că în fiecare zi ne ies în cale vreun „aproape”, sau doi, dar s‑ar putea să îi ignorăm cu foarte mare ușurință și să ne vedem de drum în treburile noastre foarte „importante”. M‑am gândit și la mine, și la situațiile în care am beneficiat eu de un bun samaritean prietenos care a considerat că eu sunt aproapele lui și m‑a ajutat când aveam nevoie. Așa că am hotărât să fiu mai atentă cu micile fapte de bunătate pe care le puteam face celor cu care îmi intersectam calea în viața mea atât de ocupată.

Chiar în ziua următoare am fost testată cu această hotărâre când o prietenă m‑a sunat și m‑a rugat să am grijă de copilașul ei pentru o oră, cât trebuia să meargă ea la dentist. Eu îmi planificasem să mă relaxez în sâmbăta aceea, însă mi‑am amintit de rezoluția mea și am fost de acord să o ajut, sperând că voi avea suficient timp de relaxare după aceea. Apoi am scris câteva cuvinte și cunoștinței mele întristate și am pus un bănuț în mâna bătrânei de la colțul străzii. Din fericire nimeni nu a avut nevoie în acea zi de cablul meu de baterie.

În săptămânile următoare au existat și alți oameni pe care i‑am ajutat și cu siguranță că vor exista și mai mulți în viitor. Chiar și un zâmbet poate avea un efect de durată; și a da o mână de ajutor, a te dispensa de un bănuț, a duce bagajul cuiva, a trimite un SMS încurajator, a împărți mâncarea cu cineva, a da cuiva câteva minute de atenție sau a da acel telefon pe care l‑ai tot amânat.

Este uimitor să vezi nenumăratele atitudini și fapte mărunte care ar putea îmbunătăți lumea din jurul nostru dacă le‑am observa și dacă ne‑am aminti de bunul samaritean și L‑am întreba regulat pe Dumnezeu: „Cine este aproapele meu?”3

  1. Vezi Luca 10:25-37.
  2. Luca 10:36-37
  3. Citește întreaga poveste a bunului samaritean din Luca 10:25-37.