Prima oară când am întâlnit-o pe Nadia a fost cu şapte ani în urmă când o prietenă a adus-o la noi acasă pe la 10:00 seara. Era palidă; ochii îi erau afundaţi în orbite şi lipsiţi de strălucire; părul, îngrijit odinioară cu multă atenţie, era acum uscat şi deteriorat; iar hainele, expresia feţei şi limbajul trupului ne spuneau, chiar înainte ca ea să fi scos vreun cuvânt, că îşi pierduse orice speranţă.
Am aflat că doar cu un an înainte Nadia fusese invidia multor femei din cartierul ei: era frumoasă, avea o poziţie socială bună, era căsătorită de 30 de ani şi mamă „perfectă” a două fiice, trăia într-o casă mare şi frumoasă şi organiza multe petreceri pentru prieteni. Însă toate astea erau cu mult în urmă iar acum Nadia stătea în sufrageria noastră şi o ţinea strâns de mână pe prietena ei. Viaţa i s-a răsturnat; soţul a divorţat de ea şi afacerea lor împreună era pe cale să falimenteze. Nu mai plătiseră rata la casă de mai multe luni şi urma să le fie luată.
Soţul Nadiei încercase chiar să o declare bolnavă mental ca să preia întregul control al proprietăţii şi al afacerii lor. Destrămarea căsniciei lor a făcut-o să simtă că toată lumea ei se prăbuşeşte, ceea ce i-a afectat şi sănătatea, culminând cu un atac de cord. Şi peste toate acestea, majoritatea prietenilor ei erau acum, dintr-o dată, prea ocupaţi şi greu de contactat.
Nadia avea o credinţă simplă şi superficială, din educaţia ei tradiţională, şi doar o vagă idee despre un Dumnezeu „undeva departe” cum îi spunea ea. Însă acum şi-a dat seama că nu putea trece de această criză a vieţii fără să-L includă pe Dumnezeu mai real, ca parte integrantă a vieţii ei. Prima noastră rugăciune împreună a încurajat-o puţin şi la sfârşitul conversaţiei noastre s-a hotărât să urmeze studiile noastre biblice regulate.
În lunile ce au urmat Nadia şi-a pus temeliile rugăciunii şi ale credinţei şi a devenit capabilă să-şi găsească singură răspunsurile când avea îndoieli, când era tristă sau disperată. Progresul era încet, iar unele zile erau mai bune decât celelalte. Au fost câţiva ani de urcuşuri şi de coborâşuri, însă Nadia nu şi-a pierdut speranţa şi a continuat să progreseze constant spre vindecarea sa interioară şi spre un viitor mai bun.
În timp Nadia şi-a regăsit voinţa de a trăi, de a munci, de a avea grijă de familia ei şi de a fi un exemplu bun pentru fiicele ei. Deşi unii din cercul ei credeau că ceea ce i se întâmplase era o tragedie, acum ea o considera un alt exemplu că Dumnezeu poate preschimba răul în bine în vieţile noastre,1 deoarece fără acea criză sufletească profundă şi fără distrugerea universului în care ea trăise, nu ar fi ajuns să înţeleagă cu adevărat iubirea lui Dumnezeu pentru ea sau să găsească adevăratul sens al vieţii ei. Ea şi-a reorganizat priorităţile diferit: Acum Iisus este pe primul loc.
Problemele ei financiare şi cele cu casa sunt încă nerezolvate. După şapte ani bătălia legală de a păstra casa continuă iar ea trăieşte dintr-o mică pensie şi din venituri ocazionale din slujbe cu jumătate de normă. Deşi este strămtorată financiar se oferă deseori voluntară în proiectele asociaţiei noastre şi în programul de terapie cu clovni.
Însă cel mai important lucru este că Nadia este acum mai bine echipată să înfrunte ea însăşi orice necazuri ce i-ar putea aduce viaţa. Nu se mai teme de pierderi deoarece ştie că Cel care a susţinut-o prin cea mai dificilă criză din viaţa ei nu o va abandona niciodată. Precum o pasăre care şi-a făcut un cuib trainic în mâinile lui Dumnezeu, ea priveşte în jos la problemele vieţii şi nu i se mai par atât de cutremurătoare. Acum spune şi ea precum Regele David, zâmbind: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu”.2
Terapia cu clovni mi-a dat o minunată tărie interioară, un sentiment de dragoste cum nu am mai simţit vreodată – sentimentul de împlinire că am dăruit din mine însămi. Este un sentiment unic să aduci fericire unui om trist şi în nevoie. – Nadia
Momentele dificile m-au ajutat să înţeleg mai bine când de infinit mai bogată şi mai frumoasă este viaţa în toate aspectele ei şi că multe din lucrurile de care ne îngrijorăm nu au nici o importanţă. – Karen von Blixen-Finecke (1885–1962)
În viaţă vei avea întotdeauna de-a face cu o serie de ocazii date de Dumnezeu însă deghizate minunat în probleme şi provocări. – Charles Udall
Când ne aşteptăm mai puţin viaţa ne trimite o provocare ca să ne testeze curajul şi cât de dispuşi suntem să facem schimbări; în asemenea momente nu are nici un sens să pretindem că nu s-a întâmplat nimic sau că nu suntem încă pregătiţi. Provocarea nu va aştepta. Viaţa nu va privi în urmă. – Paulo Coelho (n. 1947)
În viaţă este inevitabil să înfrunţi provocări, însă este opţional să fii înfrânt. – Roger Crawford (n. 1960)
Cu cât obstacolul este mai mare, cu atât mai mare este şi meritul atunci când depăşeşti obstacolul. – Molière (1622–1673)