Am citit odată despre un indian, scufundător după perle, care refuza să se lase convins de prietenul lui, misionar străin, că mântuirea înseamnă pur și simplu să‑L accepți pe Iisus ca mântuitor. El credea că trebuie să implice sacrificii și mari costuri personale.

Ce i‑a schimbat părerea a fost când a vrut să‑i ofere misionarului o perlă care‑l costase viața pe fiul lui iar misionarul se oferise să i‑o plătească. Indianul s‑a simțit ofensat că ceva atât de neprețuit să fie degradat de o tranzacție monetară. Atunci misionarul a putut folosi situația să‑i arate scufundătorului că tot așa cum el nu și­‑ar fi vândut perla la niciun preț, nici Dumnezeu, prin Fiul Său, n‑ar fi putut oferi mântuirea decât ca un dar, fiindcă l‑a costat totul să ne‑o aducă.

Povestea aceasta mi‑a amintit de cea spusă de Iisus despre un căutător de comori care a găsit o perlă de vânzare atât de prețioasă că a vândut tot ce avea ca să poată să o cumpere.1 Iisus a spus că este o ilustrare a felului cum este împărăția lui Dumnezeu celor care doresc să facă parte din ea. Nu ne‑a spus că trebuie să plătim pentru ea, dar că trebuie să o prețuim atât de mult că nimic nu se poate compara cu ea.

Paștele este un moment bun de reflecție despre cât de costisitor a fost pentru Iisus să plătească pentru păcatele noastre lăsându‑se bătut, biciuit, torturat și umilit, ca apoi să fie crucificat și să moară, ca noi să putem fi iertați de păcatele noastre și să intrăm în împărăția Sa cerească.

Deși nu putem răsplăti niciodată sacrificiul lui Iisus pentru noi, merită să ne facem timp să ne gândim cum să ne arătăm gratitudinea iubindu‑L pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea noastră.2 Înseamnă să fim deschiși și pregătiți când apare ocazia și dispuși să creăm ocazii și să punem aceste lucruri în practică. Să fim cu toții instrumente ale iubirii și păcii lui Dumnezeu pentru cei în nevoie.

Dacă nu L‑ai primit încă pe Iisus ca Mântuitor, o poți face chiar acum cerându‑i să vină în inima și în viața ta. Roagă‑te astfel:

Iisus, Te rog să mă ierți pentru păcatele mele. Cred că ai murit pentru mine și ai înviat din morți. Deschid ușa inimii mele și Te invit în viața mea. Te rog să mă umpli cu iubirea și cu Duhul Tău cel Sfânt, să mă ajuți să Te cunosc și să mă călăuzești pe calea adevărului. Amin.

  1. Vezi Matei 13:45-46.
  2. Vezi Matei 22:37-40.