Cum ar trebui să reacționeze un creștin în fața greșelilor și a răului? Așa cum a reacționat Hristos în situații similare. Iisus a ales să depășească răul cu binele și tot așa am putea face și noi, după cum ne învață Biblia: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine”.1

În celebra Sa predică de pe Munte, Iisus a spus: „Ați auzit că s‑a zis: ‚Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.’ Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați‑vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?”.2

Și mai apoi, în aceeași predică, Iisus mai explică și faptul că vom primi atâta iertare și milă pe cât am arătat și noi altora: „Dacă iertați oamenilor greșelile lor și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”.3

Când unul dintre primii creștini a suferit o nedreptate apostolul Pavel l‑a sfătuit să urmeze exemplul lui Iisus. „Dacă suferiți cu răbdare când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v‑a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. ‚El n‑a făcut păcat și în gura Lui nu s‑a găsit vicleșug’. ”.4

Cei care devin amărâți și se lasă conduși de impulsuri de răzbunare și iau lucrurile în mâinile lor în loc să‑L lase pe Dumnezeu să îndrepte răul, ajung de cele mai multe ori să facă mai mult rău. În loc să găsească satisfacție, ajung să aibă remușcări și să aibă și ei nevoie de iertare.

Dar cei care lasă lucrurile în mâinile lui Dumnezeu și au încredere în El să îndrepte lucrurile la momentul știut de El găsesc „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere”.5

  1. Romani 12:21
  2. Matei 5:43-46
  3. Matei 6:14-15
  4. 1 Petru 2:20-23
  5. Filipeni 4:7