„Voi sunteţi sarea pământului.” – Matei 5:13

În calitate de creştini, unul din lucrurile ce ne străduim să facem este să ajutăm în procesul de schimbare din vieţile altora şi din societate. Lucrul acesta implică uneori să facem valuri sau să mergem împotriva curentului. Status quo-ul nu agreează tot timpul toate credinţele şi valorile creştine.

Cu un deceniu în urmă Ioan Paul al II-lea, pe atunci Papă, a ţinut un discurs unor studenţi despre cum să depăşeşti tentaţia de a te mulţumi cu mediocritatea şi de a te conforma majorităţii. El a spus: „Urmându-L pe Hristos, Regele crucificat, creştinii au învăţat că a conduce înseamnă a sluji, a căuta binele celorlalţi, şi au descoperit că semnificaţia adevărată a dragostei este sincera dăruire de sine”. El a afirmat că trăind în acest spirit creştinul devine „sarea pământului”.[Adresată UNIV 2002 Congresul din Roma, preluată din Zenit news service, 25 Martie 2002.]

Noi, creştinii, suntem chemaţi să condimentăm atmosfera cu credinţa noastră. În Coloseni Pavel spune: „Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia”.[Coloseni 4:5-6]

Astfel vom putea avea un echilibru bun între a folosi orice ocazie pentru a mărturisi şi a încerca să convingem necredincioşii şi între a ne asigura că vorbim frumos şi plăcut, dar condimentat cu sarea credinţei noastre şi a exemplului lui Hristos. De aceea concluziile lui Pavel ne ajută să avem răspunsurile corecte pentru toţi, sau după cum a spus Petru: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi”.[1 Petru 3:15]

Prezentarea gustului sării

Plinius cel Bătrân, naturalistul şi istoricul roman al primului secol, a scris în una din enciclopediile sale: „Nu există ceva mai folositor ca sarea şi soarele”. Iisus a spus: „Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta?” Răspunsul Lui: „Să aveţi sare în voi înşivă”.[Marcu 9:50]

Depinde de fiecare dintre noi să avem în noi acele calităţi ale sării, încât să putem condimenta lumea din jurul nostru cu savoarea Sa. Scopul de a avea o relaţie vie, profundă şi plină de semnificaţie cu Iisus, de a fi imaginea lui Hristos şi de a-I urma învăţăturile şi de a lucra în unitate cu ceilalţi sunt toate pentru a putea fi „sarea pământului”, pentru a fi o parte din „lumina lumii, o cetatea aşezată pe un munte” care îi atrage pe alţii la Dumnezeu ca să ajungă şi ei să-L cunoască şi să-L iubească şi să-i ajute la rândul lor şi pe alţii în acest sens.[Vezi Matei 5:13-14.]

Încercând să trăim şi să ne susţinem valorile creştine putem împlini chemarea Sa de a fi condimentul vieţii în această lume, de a-i da savoare şi semnificaţie pentru alţii, de a fi păstrătorii binelui şi de a ne împărtăşi credinţa – adevăratul etalon al lumii.

[divider icon=”ellipsis-horizontal” style=”none”]

Sarea este o necesitate a vieţii şi un mineral folosit din vechime în multe culturi pentru a condimenta, a păstra, a dezinfecta, un component al ofrandelor ceremoniale şi ca etalon de schimb. Biblia conţine multe referiri la sare. În diferite contexte este folosită metaforic pentru a semnifica permanenţa, loialitatea, durabilitatea, fidelitate, utilitatea, valoare şi puritatea. – John L. McKenzie (1910–1991), teolog catolic american

 În perioada biblică veche sarea era un bun preţios. Ea dădea savoare mâncării; era un conservant important; sarea i-a făcut de asemenea pe oameni însetaţi de mai mult. Iisus a dorit ca ucenicii lui să dea savoare lumii prin învăţăturile Sale; să conserve adevărul aşa cum L-a prezentat El lumii; să facă lumea însetată de mai mult… Dacă facem şi noi lucrul acesta în calitate de ucenici ai Săi, atunci vom fi şi noi „lumina lumii”. A fi lumina lumii, pentru noi, creştinii, înseamnă să revărsăm peste tot în jurul nostru din lumina de Sus. Înseamnă să ne luptăm cu întunericul răului şi păcatului care provoacă de multe ori ignoranţă, prejudecăţi şi egoism. Cu cât privim mai mult spre Iisus, precum o pictură impresionistă, cu atât mai multă lumină vedem şi cu atât mai mult suntem schimbaţi de ea. Ucenicii trebuie să influenţeze lumea în bine prin faptele lor. – Thomas Rosica (n. 1959), administrator şef al reţelei de televiziune Canada’s Salt + Light

Aşa cum sarea dă savoare mâncării atunci când este uşor presărată peste ea şi creştinii dau savoare pământului atunci când sunt împrăştiaţi prin diferite ţări de pe pământ. Trăind după modelul de viaţă dat de Dumnezeu creştinii conservă pământul încetinind degradarea moralităţii din societatea din jurul lor. – Preluată de pe site-ul Wiki Answers