Cu toții avem multe ocazii de a progresa în credința noastră, în relațiile cu oamenii, în muncă, în trăirile interioare și în multe altele. Însă progresul de orice fel cere hotărâre, disciplină, efort, sacrificiu și multă muncă, dar rezultatele merită.

Eu cred că bucuria, împlinirea și fericirea sunt în mod intrinsec legate de cât de puternic suntem atașați de Dumnezeu. Asta nu înseamnă că ne concentrăm numai pe Dumnezeu, să fim non-stop în genunchi în rugăciune, sau, după cum s‑ar spune, „să fim atât de mult cu mintea la cele sfinte că nu mai suntem de niciun folos pentru cele pământești”. Cu toții avem responsabilitățile noastre date de Dumnezeu, de care trebuie să ne ocupăm. Trebuie să avem grijă de noi înșine și de familiile noastre și de cei dragi nouă, și trebuie să ne îndeplinim îndatoririle de la muncă sau oricare ar fi chemarea vieții noastre, iar toate acestea implică o mulțime de detalii zilnice.

Ca să trăiești o viață în legătură puternică cu Dumnezeu înseamnă să ai o relație cu El. Înseamnă să Îl inviți să ia parte la detaliile zilnice din viața ta, la responsabilitățile tale, la familia ta, la relațiile cu prietenii și cu colegii. Înseamnă să Îi permiți să fie o parte integrală a vieții tale.

În această relație interactivă cu Dumnezeu ne găsim bucuria, împlinirea și fericirea. Când trăim în parteneriat cu El, Îl lăsăm să ne folosească în scopurile Sale și astfel ne plasăm în calea binecuvântărilor Sale.

Din păcate însă, ne trezim de multe ori că suntem pe „pilot automat” în relația noastră cu Dumnezeu și ne vedem de viețile noastre cu El undeva în fundal. El este cu noi și când simțim că avem nevoie de El Îi cerem ajutorul sau călăuzirea. Însă nu este genul de relație în care Îi permitem să aibă rolul pe care și‑L dorește în viețile noastre. El nu este „cosmicul om de serviciu”, mereu la dispoziția noastră să curețe după noi sau să ne împlinească dorințele. El dorește – și merită – să fie un partener activ în afacerea vieții noastre și cu cât împărțim mai mult parteneriatul cu El, cu atât mai mult beneficiem de acest parteneriat.

O componentă cheie în acest parteneriat este să fim disponibili Lui și pentru El. Lui, în sensul să fim sensibili, să observăm când dorește să comunice cu noi și să fim dispuși să ascultăm ce are să ne spună. Pentru El, în sensul că să fim deschiși ca El să își poată împlini prin noi scopul în viețile altora, să poată comunica prin noi cu cei care nu au încă o relație cu El.

Ca să fim disponibili pentru Dumnezeu trebuie să fim în mod conștinent dispuși să facem lucrul acesta. Trebuie să hotărâm că vom fi atenți la Dumnezeu și Îl vom lăsa să comunice cu noi – ceea ce putem realiza doar dacă ne facem timp pentru El, căutăm un loc liniștit și ne liniștim vocea interioară personală ca să avem dispoziția propice de a auzi mesajul Lui. Ne punem astfel spiritual la dispoziția Lui ca să auzim orice ar vrea El să ne spună sau să ne arate. Ne punem la dispoziție și practic, prin faptul că suntem hotărâți să lăsăm Spiritul Său să ne folosească ca reprezentanți ai Săi pentru alții. Prin viața, dragostea și exemplul nostru, prin cuvintele și prin mărturia noastră, alții pot cunoaște despre El și pot ajunge pe orbita iubirii Sale.

Faptul că suntem disponibili spiritual și practic este declarația noastră față de Dumnezeu că El este partener complet în viața noastră și că dorim implicarea Sa în tot ceea ce facem. Este o invitație deschisă pentru ca Duhul Sfânt să nu sălășluiască pur și simplu în noi, dar să fie și activ în gândurile și în faptele noastre. Dar, bineînțeles că, această invitație are și repercusiuni. Când Duhul lui Dumnezeu ia legătura cu cei care se fac disponibili Lui, Duhul se mișcă în viețile lor. Lucruri se întâmplă și ocazii apar.

Când suntem cu adevărat disponibili Lui, suntem deschiși să primi sfaturile și călăuzirea Lui. Când suntem disponibili pentru El, atunci urmăm conducerea Lui pe măsură ce El ne călăuzește pe căile ce sunt în conformitate cu scopul Său, acolo unde El poate folosi darurile și talentele noastre ca să fim o binecuvântare pentru alții – fie că aceștia sunt familia noastră personală, cei cu care muncim, sau niște oameni complet străini nouă. Deși s‑ar putea ca deschiderea noastră pentru călăuzirea Sa să nu ne aducă rezultatele sperate, s‑ar putea să ne pună pe cale împlinirii scopului intenționat de El.

Disponibilitatea noastră față de Dumnezeu și pentru Dumnezeu este o dovadă că El ne conduce viețile. Este modul cum punem în practică ceea ce Iisus ne‑a învățat când ne rugăm: „Vie Împărăția Ta; facă‑se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”. 1 Disponibilitatea noastră ne pune în rând cu voia și domnia și Duhul lui Dumnezeu. Când suntem pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul nostru, atunci găsim satisfacție și trăim o stare de bunăstare și de mulțumire de sine.

  1. Matei 6:10