Într-una din rarele zile în care am avut puțin timp să-mi organizez lucrurile mi-am dat seama de ceva despre mine (nu că ar fi ceva foarte impresionant): Am multe „treburi neterminate”, cel puțin în cadrul proiectele neterminate. Când primesc o îndatorire cu termen limită mă străduiesc să o împlinesc. Deoarece cineva contează pe mine, încerc să nu întârzii ca să nu dezamăgesc.
Pe de altă parte multe alte lucruri rămân neterminate. Tricotaje pe care le-am început cu ani în urmă au rămas pe jumătate făcute la mine în sertar. Postări pentru internet – vreo 200 – au rămas în folderul draft de ciorne. Albume foto – multe – îmi ocupă un raft întreg cu pachete de fotografii peste ele, în loc să fie aranjate în ele așa cum ar trebui să fie.
Apoi mai sunt și cărțile sau romanele pe care plănuiesc sau sper să le scriu. Mi-am creat un fișier Microsoft Excel cu titlurile lucrărilor. Am mai bine de 90 de idei de lucrări de ficțiune și non-ficțiune. Într-o coloană este trecut numărul de cuvinte scrise la fiecare carte. Am aproape 200.000 de cuvinte laolaltă, dar nu mai mult de 20.000 la oricare dintre ele.
De multe ori mă întreb de ce proiectele mele personale rămân neterminate. De ce mi se pare dificil să termin măcar unul dintre ele? Și de ce procedez astfel?
Un motiv ar putea fi faptul că îmi vin mereu în minte tot felul de alte idei. Mă trezesc dintr-un vis foarte intens și înainte ca ziua să înceapă am și scris ideile pentru o nouă carte. Versurile poeziilor mi se formează în minte atunci când stau în autobuz sau când citesc sau când îmi văd de treburi.
Iar postările pe blog? Ori de câte ori gândurile mele la întâmplare se adună într-o idee coerentă încep să scriu. Aceasta poate fi orice, de la o experiență trăită în acea zi până la o amintire din trecut, sau o realizare de orice fel.
Aici este problema. Eu încep. Apoi dau un telefon, sau ajung la destinație, sau vin copiii și îmi cer ceva, sau îmi amintesc că trebuie să revin la ceea ce făceam ca să îmi termin munca sau să pregătesc cina. Iar ceea ce am început nu mai ajunge să fie finalizat.
Înseamnă asta amânare? Înseamnă să fii prea ocupat? Să îți lipsească organizarea? Prea multe vise? Sau poate toate la un loc? Care este soluția pentru ca aceste proiecte și lucrări ale mele să ajungă din capul meu în versiunea lor completă și să pot contribui și eu cu ceva în lumea asta?
Ken Gire scria în cartea sa, The Weathering Grace of God, despre importanța „liniștii”.
„Poeții știu că este important… să stai liniștit. Ei știu că dacă sunt suficient de liniștiți, suficient de mult timp, lucrul artistic la care lucrează le va vorbi, le va spune ce vrea să fie și ce are nevoie de la ei ca să ajungă în acea stare. Toți artiștii știu lucrul acesta fie că lucrează cu vopsele sau cu lut, cu cuvinte sau cu note muzicale.
Michelangelo a știut să stea liniștit în fața pietrei și să-l asculte pe David din ea. Strauss a știut să stea liniștit în fața Dunării și să asculte valsul care se auzea în valurile sale. Monet a știut să stea liniștit în fața lacului și să asculte nuferii care se îmbătau în lumina soarelui pe suprafața lui… Cultura noastră știe prea puține despre acest fel de ascultare.”
Cele mai bune idei și finalizarea lor necesită nu doar timp pentru realizarea lor dar și liniștirea trupului, a minții și a spiritului. Să asculți cum doresc ele să fie spuse și finalizate. Dacă stau liniștită și ascult voi știi ce trebuie să fac cu aceste idei și cum să procedez cel mai bine ca să finalizez oricare din proiectele ce așteaptă neterminate.
Este ușor să începi ceva. Este bine să începi ceva. Un început bun reprezintă jumătate din realizare – așa se spune. Însă ca să termini ceva, nu este întotdeauna ușor.
Necesită timp. Răbdare. Credință. Iar acestea nu sunt totdeauna ușor de obținut. De multe ori nu le găsim dacă le căutăm în interiorul sau în jurul nostru. Dar când privim în sus și ascultăm la vocea ușoară a lui Dumnezeu care ne șoptește atunci când ne facem timp să ascultăm, atunci vom ști ce cale să urmăm. Vom ști cum să terminăm ceea ce am început… și ceea ce a început El în viețile noastre.
Cu toții suntem într-un fel un proiect neterminat al lui Dumnezeu. El a început multe „proiecte” care sunt bune, chiar perfecte în felul lor, dar nu sunt terminate. Munca Maestrului asupra creației Sale se continuă: ne modelează, ne sculptează, ne croiește, ne șlefuiește. Toate vin cu o promisiune: „La timpul Lui, El le face pe toate să fie minunate”. 1
Și, ce să vezi, iată un articol pe care l-am terminat!
- Eclesiastul 3:11(parafrazat)↑