Deciziile vin în diferite forme și mărimi.

Ne confruntăm în fiecare zi cu decizii despre ce să mâncăm, dacă să facem exerciții fizice sau nu, cum să ne folosim timpul, etc. Cu timpul aceste decizii devin un obicei și nu ne mai gândim prea mult la ele. Dacă am luat decizii bune de la început atunci, de obicei, nu mai trebuie să ne îngrijorăm în legătură cu ele. Însă, când nu am făcut alegerile bune aceste decizii mici pot deveni obiceiuri proaste care ne pot afecta pe termen lung viața, relația cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni.

Pare demoralizant să te străduiești să iei numai decizii bune tot timpul. Din fericire, noi putem privi către Dumnezeu și în Cuvântul Său pentru ajutor. Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc și ne arată aceeași înțelegere și dorință să ne ajute așa cum arătăm și noi copiilor noștri când ne cer ajutorul. Deși de multe ori noi suntem limitați în capacitatea noastră de a ne ajuta copiii, El poate întoare orice situație, oricât de fără speranță ar fi.

Când Ierusalimul a fost asediat de o armată uriașă, Regele Ezechia al Iudeii a primit o scrisoare de amenințare de la regele păgân. Ezechia intră în templul lui Dumnezeu, puse scrisoarea pe altar și Îi ceru lui Dumnezeu ajutorul supranatural, iar El îl ajută. 1

De ce să nu încerci? Când te vei mai simți asaltat de eșecuri, amânări, probleme personale sau în relațiile cu ceilalți, scrie pe o foaie lucrurile care te amenință și spune: „Dragă Doamne, iată problemele pe care le am. Te rog să mă ajuți”.

De‑a lungul Bibliei și istoriei, oamenii importanți ai lui Dumnezeu au depins de El și, ca urmare, au lăsat în urma lor o moștenire de credință. Urmând modelul lor, putem face și noi la fel!

  1. Vezi 2 Regi 19:14-19,32-36.