Biblia ne spune că ne putem aștepta să trecem și prin momente dificile cât suntem pe acest pământ. 1 Vestea bună însă este că ne și promite că nu trebuie să trecem prin ele singuri. „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine”. 2 „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.”. 3

Lui Dumnezeu Îi place să vorbim cu El tot așa cum am vorbi cu cel mai apropiat prieten și promite că atunci va fi alături de noi: „Mă veţi ruga şi vă voi asculta. Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima”. 4

El dorește să audă despre greutățile noastre și să‑I dăm îngrijorările noastre, ca apoi să ne aducă speranță în inimă, pace în suflet și tărie în viață. 5 Dar, bineînțeles că Dumnezeu nu este interesat doar de necazurile noastre; El dorește ca noi să vorbim cu El despre orice, de la cele mai mici victorii până la cele mai mari temeri și tot restul.

Odată ce Iisus vine în viețile noastre, prezența Sa rămâne mereu cu noi. Uneori Îl putem simți, alteori nu, însă prin credință putem spune precum Regele David din vechime: „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea”. 6 Deși David a avut momentele lui de dificultate, atunci când s‑a simțit copleșit, 7 a știut că Dumnezeu nu îl va părăsi în momentele grele. – Și tot așa nu ne va părăsi nici pe noi. 8

Sper ca acest număr al revistei să fie o binecuvântare și o încurajare pentru tine că orice s‑ar întâmpla, nu vei trece prin ele singur!

  1. Vezi Ioan 16:33.
  2. Psalmul 23:4
  3. Psalmul 16:8
  4. Ieremia 29:12-13
  5. Vezi 1 Petru 5:7.
  6. Psalmul 34:19
  7. Vezi Psalmul 61:2.
  8. Vezi Evrei 13:5.