„Doreşti să fii fericit?” Afirmaţia de pe coperta unei reviste mi-a atras atenţia şi am zâmbit. Cu siguranţă că oricine doreşte să fie fericit; şi ai crede că după mii de ani în care filozofii şi teologii au abordat această problemă – fără să mai menţionez de toate cărţile şi articolele publicate în fiecare an pe acest subiect – că am aflat deja formula pentru fericire!

Deci, cât de uşor este să fii fericit?

Gândeşte-te la ce a spus Abd-ar-Rahman al III-lea, Emir şi apoi Calif al Cordobei în secolul X: „Se împlinesc acum 50 de ani de când conduc în victorie şi pace, iubit de supuşi, temut de duşmani şi respectat de aliaţii mei. Bogăţiile, onorurile, puterea şi plăcerile mi-au fost la dispoziţie şi nici o binecuvântare pământească nu a lipsit fericirii mele. În această situaţie am numărat cu atenţie zilele de fericire pură şi adevărată pe care le-am avut, iar numărul lor a fost de patrusprezece.”

Numai 14? Dacă cineva ca el nu a putut fi fericit, ce şanse mai avem noi? Dintr-un anume motiv se pare că, cu cât căutăm mai mult fericirea, cu atât mai mult ea ne ocoleşte.

Dumnezeu se aşteaptă ca credincioşii să fie fericiţi. „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!”1 a afirmat cu încredere Regele David. Cu toate acestea eu m-am simţit uneori nefericit. Oare cu ce greşeam?

Cred că problema mea era că priveam fericirea ca pe o destinaţie finală, acolo unde voi ajunge atunci când îmi voi atinge ţelul, când voi merge în vacanţă, când îmi voi lua acea casă mult visată, sau acea maşină, sau acea slujbă – poate când voi câştiga la loto – însă fericirea constă în a mă bucura de experienţele trăite în timp ce mă apropii de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni. Am învăţat că fericirea nu este un scop în sine ci rezultatul unei vieţi trăite în termeni buni cu Dumnezeu şi cu aproapele meu.

  1. Psalmul 144:15