În cartea Iʼm Out to Change My World, de Ann Kiemel, există un pasaj în care autoarea îi explică mamei ei despre o dificultate cu care se confruntă continuu în viața ei. Mama îi răspunde cam așa:
„Nu știai
Că viața e compusă din zile obișnuite
Când nu e nimeni să te bată pe umăr?
Când nu e nimeni să te laude?
Când nu e nimeni să te onoreze?
Nimeni să observe cât de curajos și nobil ești?
Aproape întreaga viață este compusă din zile obișnuite
Și tocmai felul cum trăiești aceste zile obișnuite
Determină dacă ai sau nu momente mărețe.”
Zile obișnuite. Cu toții avem din acestea. Între muncă, termene limită, îndatoriri, ședințe, telefoane, grijă pentru familiile noastre, gătit, curățenie și rufe (care sunt probabil pe la sfârșitul listei), ajungem la sfârșitul zilei extenuați și frustrați, cu sentimentul că nu am realizat nimic semnificativ și suntem încă departe de a ne atinge țelurile.
În astfel de momente îmi amintesc de un citat de Marian Wright Edelman: „Încercând să gândim cum să ne punem amprenta în mod semnificativ nu trebuie să ignorăm diferențele mărunte zilnice pe care le facem, care acumulate în timp, pot ajunge să reprezinte ceva semnificativ ce nu am putut anticipa”.
Se pare că, dacă vreau ca zilele mele obișnuite să însemne ceva sau să schimb ceva în viața mea, trebuie să încep cu pași zilnici în acea direcție. Copiii nu merg și nu învață să se dea cu bicicleta într‑o zi, iar acea medalie de aur pe care atletul o ridică cu mândrie în fața aparatelor de fotografiat este rezultatul multor zile obișnuite de antrenament consistent.
Zilele obișnuite sunt cele care clădesc caracterul. Zilele obișnuite, în care luăm decizii corecte și facem ceea ce trebuie, dau formă viitorului. Să facem ce putem mai bine cu zilele obișnuite. Cine știe? Momentele mărețe pot apărea chiar după colț.