De abia terminasem de distribuit cele 50 de pachete de 10 kg de ajutoare pentru săraci, majoritatea văduve și persoane cu dizabilități, într‑o sală la marginea celei mai mari mahalale din Africa de Est.
Bucuroasă de realizarea acestui proiect m‑am întors să plec când colega mea, Sally, ținând ultimul pachet spuse: „Înainte să încheiem hai să ducem repede acest pachet lui Willie mai la deal. El nu poate să coboare până aici.”
Eram obosită și transpirată și mă durea spatele. „Mai la deal” părea ușor, însă după ploaie cărarea era noroioasă și trebuia să pășim pe pietre și gunoaie să ajungem la coliba lui.
Voiam să amân pentru o altă zi dar mi‑am amintit de noua mea rezoluție „favoruri de cinci minute”, inspirată de ceea ce citisem cândva online:
Vrei să faci lumea un loc mai bun? … Alătură‑te ideii „favoruri de cinci minute” căci nu este mai complicat decât îi spune numele: ia cinci minute din timpul tău să faci ceva pentru beneficiul altuia. … Nu te costă prea mult, dar poate însemna foarte mult pentru cineva. 1
Adam Grant de la Școala Wharton, Universitatea Pennsylvania, este un alt susținător al favorurilor de cinci minute. El practică o abordare înviorătoare a vieții și a succesului, ceva ce nu ai asocia în mod normal cu un profesor de comerț. Munca lui se concentrează pe faptul că dacă tu ești cel care dăruiește – adică oferi ajutor colegilor – îți va aduce în final mai mult succes și respect decât dacă ai fi tu cel care primește. Chiar a scris o întreagă carte pe acest subiect. În studiul său despre vânzători performanți, spre exemplu, el a descoperit că aceștia au „un scor excepțional de ridicat la capitolul… dorinței de a face ceva în beneficiul altora”.
Generozitatea la locul de muncă este o idee foarte frumoasă însă o reținere pe care o au mulți față de această filozofie este: Cine are timp pentru asta? Grant explică că nu orice faptă de dăruire trebuie să dureze mult.2
Gândindu‑mă puțin la asta mi‑am dat seama că fiind generos și răspândind fericire în jurul tău este și în beneficiul tău fiindcă îți crește stima de sine și îți îmbunătățește și viața ta în general. Unii chiar spun că are legătură cu longevitatea. De fapt, dăruirea este asociată cu binecunoscutul adevăr: „Dați și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.”3
Înapoi la Willie. Ei bine, am urcat la deal și când am intrat în coliba lui micuță am știut că a meritat efortul. Willie stătea într‑un pat șubred, singura piesă de mobilier care îi mai rămăsese după recentele inundații, când râul murdar care curge prin mahala și‑a ieșit din albie. Willie fusese salvat și mutat mai la deal într‑o cămăruță.
Am aflat că Willie lucrase la clubul local de golf cărând crosele jucătorilor, dar a fost lovit de o mașină și accidentul l‑a costat piciorul. Șoferul a fugit de la locul accidentului dar mai târziu, când a fost prins, s-a aflat că el nu fusese accidentat dar nici nu‑l putea despăgubi de Willie pentru accident.
Datorită dizabilității sale Willie și‑a pierdut slujba. Acum nu mai putea să‑și plătească chiria și se temea că va fi evacuat. Visa să‑și deschidă un mic stand la marginea drumului să vândă produse de curățenie celor din comunitate sau trecătorilor, însă nu avea bani să pornească o asemenea afacere.
Willie primi pachetul nostru cu un zâmbet larg. „Dumnezeu v‑a trimis!” spuse el și o lacrimă i se scurse pe obraz.
Favoarea aceasta ne‑a luat mai mult de cinci minute dar a avut un impact uriaș în viața acestui om căci i‑am adus un ajutor imediat dar a fost și începutul unei ocazii pentru Willie. După vizita noastră am contactat alți oameni care au fost dispuși să îl ajute. Până acum a adunat bani pentru trei luni de chirie și primește lunar pachete cu mâncare donată la ușă.
„Datorită vouă mi‑am găsit speranța și scopul”, spuse Willie, când binevoitori i‑au donat produse pe care să le vândă la micul lui stand pe marginea drumului!
Nimeni nu poate prevedea ce lucruri mărețe poate pune în mișcare o favoare de cinci minute într‑o zi obișnuită, la locul de muncă sau când ne vedem normal de drumul nostru.