Eu și soțul meu ne‑am trezit din nou singuri. După 40 de ani în care am crescut 10 copii, nu mă așteptam la așa ceva!

Am fost mereu o familie unită dar, bineînțeles, copiii cresc și se mută, unul câte unul. Am plâns de fiecare dată fiindcă simțeam ca și cum o parte din inima mea se rupea din mine.

Acum îmi iau la revedere și de la „bebelușul” familiei și mă întreb Ce urmează? Cum să merg mai departe, sau cum să încep o viață nouă? Fiecare schimbare este dificilă. De fiecare dată trebuie să ne schimbăm modul de gândire, să ne facem obiceiuri noi și să gândim altfel.

L‑am întrebat pe Dumnezeu de ce mi‑a dat atâția copii ca apoi să trebuiască să renunț la ei. El mi‑a răspuns că era șansa mea de a‑L lăsa să facă ceva nou în viața mea.

După ce m‑am mai gândit și m‑am rugat în legătură cu aceste lucruri, iată câteva lucruri pe care le‑am găsit folositoare în viața mea:

  • Reamintește‑ți continuu că un nou capitol în viața ta este un lucru bun. O viață nouă, un început nou.
  • Așteaptă‑te ca această schimbare să fie pozitivă, nu negativă.
  • S‑ar putea ca acum să ai ocazia să faci unele din lucrurile pe care le‑ai dorit dintotdeauna dar nu ai apucat.
  • Începe un hobby.
  • Finalizează proiectul început, dar neterminat.
  • Studiază ceva ce te interesează.
  • Dacă ai trăit în umbra copiilor tăi, acum este momentul tău să strălucești.
  • Nu te mai preocupa de tine și ajută‑i pe alții.
  • Împărtășește lumii din experiențele tale de viață scriind o carte, postând un blog sau inițiind un canal de YouTube.
  • Începe un grup de rugăciune sau de studiu biblic.
  • Mergi la sală sau învață un sport nou.

Posibilitățile sunt nenumărate!