„Nu‑i corect” au fost probabil cele mai des folosite cuvinte ale mele când creșteam. Mi se părea întotdeauna că pentru cineva – sau pentru toți – era mai bine decât pentru mine.

Până să ajung adolescentă mi‑am făcut un sistem bine stabilit de măsurare și de analiză și eram în mod special obsedată de compararea înfățișării, a personalității și a abilităților mele cu cele ale altor fete de vârsta mea.

Ca tânără adultă proaspăt angajată la birou mă comparam în ceea ce privește munca. Eram convinsă că singura modalitate de a fi acceptată și apreciată era să compensez lipsa mea de experiență în muncă prin a munci mai mult decât ceilalți. Încercam în continuu să câștig puncte (indiferent de ce fel erau sau cine le dădea) și eram mereu frustrată de scorul pe care mi‑l atribuiam singură.

Nu mă plăceam în general și chiar pentru aspectele pe care le agream la mine însămi nu‑mi acordam notă de trecere până nu mai îmbunătățeam ceva. Întotdeauna găseam ceva rău.

Apoi a mai apărut un alt motiv de nemulțumire: faptul că mă simțeam păcălită și ca o ratată fiindcă mulți dintre prietenii mei erau deja căsătoriți cu copii, în timp ce eu nu aveam nici măcar un prieten serios. Nu eram sigură dacă să fie din vina lui Dumnezeu sau vina mea, așa că eram supărată pe amândoi.

Nici nu mai suportam să stau în preajma oamenilor fiindcă aproape toți mă făceau să mă simt inadecvată, dar paradoxal, găseam și eu multe de dezaprobat la toți ceilalți. Nu este de mirare că atitudinea mea negativă față de ceilalți i‑a ținut la distanță de mine, ceea ce m‑a făcut să mă simt și mai dezagreată și fără speranță. Era un cerc vicios.

Odată, într-un moment de cădere, am citit niște articole despre cum să recunoști și să depășești tiparele de gândire negativă. M‑a impresionat atât de mult încât am început să observ de ce sunt așa de nemulțumită și am început să‑mi doresc să fac ceva în această privință. Înțelegând conceptul că pot să mă schimb a fost sămânța eliberării mele.

Am început să reflectez asupra vieții mele dintr‑un alt punct de vedere – prin recunoștință față de Dumnezeu pentru toate câte mi‑a dat, decât să mă plâng pentru ceea ce nu mi‑a dat; o atitudine de recunoștință, decât de resentiment.

I‑am cerut de asemenea lui Iisus să‑mi spună ce crede El despre mine, apoi am încercat să privesc lucrurile din perspectiva Lui. Astfel am învățat să comunic mai profund cu Iisus și, încet, încet, am început să mă schimb – mai întâi în mintea mea, apoi și în viața mea. Ascultând mesajele Lui am ajuns să înțeleg că am fost făcută în felul în care eram fiindcă așa a dorit El, că mă iubește cu adevărat și că nu caută să mă pedepsească pentru orice fac greșit.

M‑am alăturat și unui mic grup de rugăciune, în care fiecare explica celorlalți dificultățile pe care le avea și ne rugam unii pentru alții. Acele momente de rugăciune au canalizat puterea lui Dumnezeu de a schimba vieți și în viața mea. Tot așa am primit și multe încurajări și susținere de la prieteni grijulii, ceea ce a contat foarte mult pentru mine să‑mi dezvolt o părere de sine sănătoasă.

Un alt lucru care m‑a ajutat să câștig atât încredere de sine cât și compasiune pentru alții a fost să‑i cunosc mai bine pe unii dintre oamenii pe care odinioară îi invidiam, fiindcă am aflat că nici viețile lor nu erau așa de perfecte precum îmi imaginasem eu. Așa am descoperit că lucrurile se echilibrează.

Am aflat că pot iubi mai complet dacă relația mea cu alții nu este stânjenită de invidie. Pot aprecia mai bine calitățile bune ale altora, Îi pot mulțumi lui Dumnezeu pentru felul minunat în care El i‑a făcut și mă pot bucura de diferențele noastre, înțelegând că nu sunt decât atât – diferențe. Unul nu este neapărat mai bun decât altul.

Mi‑a luat ceva timp să‑mi depășesc vechile obiceiuri – aproape doi ani de când am făcut primii pași și până când s‑au observat diferențe notabile în atitudinea mea față de viață – dar s‑a întâmplat. Mi s‑a schimbat punctul de vedere iar acum pot spune că sunt cu adevărat mulțumită și că nu invidiez pe nimeni. Îl consider un miracol.

Acum, după mai mulți ani de atunci, sunt fericită să spun că schimbarea mea interioară a fost de durată. Știu că unele lucruri nu sunt punctele mele forte și accept asta. Ca rezultat nu mă mai deraiază când observ la mine ceva ce nu este ideal.

Viața continuă să fie mai bună iar eu mai fericită. Am învățat că și mai multe lucruri bune vin la oamenii care învață să privească la binele din viață și la frumosul din oameni. Știu și că am puterea, prin Iisus, să continui să progresez în lucrurile care contează cu adevărat. Este uimitor cum putem învăța și progresa când hotărâm să abordăm lucrurile în mod pozitiv și să ne depășim frica de eșec.