Mi‑au plăcut foarte mult mărturiile personale pe care le‑am citit zilele trecute pe blog‑ul unui prieten, mărturii despre cum să‑l lauzi pe Dumnezeu pentru bunătatea Sa în ciuda problemelor și neplăcerilor zilnice.

În general mă consider o persoană recunoscătoare. Eu povestesc pe blog‑ul meu, sau prin e‑mail, prietenilor şi familiei lucrurile bune care mi se întâmplă. Cu toate acestea, chiar şi după toţi aceşti ani, nu eram obişnuit să‑L laud pe Dumnezeu şi pentru lucrurile „rele” – „Mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile”. 1 Și, de asemenea, nu eram obişnuit să caut ceva pozitiv în toate.

Însă după ce am citit eseul prietenului meu mi‑am dat seama că şi micile lucruri zilnice – un sandviş, un duş, un apus de soare, un cuvânt încurajator din partea unui prieten, sau o plimbare – sunt toate demne de laudă şi de recunoştinţă. Înainte aşteptam întotdeauna ceva ieşit din comun ca să mă extaziez – spre exemplu când am zburat pentru prima oară cu avionul, sau când am participat la o reuniune cu clasa, sau ziua când îmi voi întâlni viitoarea soţie şi când voi deveni tată, sau când voi găsi o comoară pe o insulă din Marea Sudului. Însă asta înseamnă multă aşteptare şi multe şanse ratate de a fi fericit, când, de fapt, aş putea şi ar trebui să fiu pe deplin fericit şi recunoscător lui Dumnezeu chiar şi atunci când iau micul dejun sau primesc un e‑mail de la mama.

E mult mai uşor de zis decât de făcut, ai putea spune – şi ai perfectă dreptate! Dar cel mai minunat lucru este că, citind eseul prietenului meu, mi‑am dat seama că pot fi şi eu cu adevărat recunoscător pentru aceleaşi lucruri pentru care era şi el recunoscător şi să adopt imediat aceeaşi „atitudine de recunoştinţă”. Odată ce începi, devine automatism.

Aşadar mâine, când voi fi blocat în trafic, sau dacă nu voi fi în apele mele, sau când mă enervează un coleg, să‑mi amintesc de propriile mele cuvinte. Toate aceste neplăceri nu contează. Eu mă voi putea bucura deopotrivă în astfel de momente căci voi încerca să văd frumosul din orice lucru care îmi iese în cale și „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu”. 2

  1. Efeseni 5:20
  2. 1  Tesaloniceni 5:18