Biblia ne prezintă felul cum Dumnezeu se prezintă pe Sine, dragostea Lui pentru omenire, modalitățile în care să fim mântuiți și relația pe care El și‑o dorește cu oamenii. Conține și instrucțiuni despre cum să trăim astfel încât să‑i facem pe plac, ceea ce este fundamentul unei vieți fericite, împlinite și productive, în armonie cu Dumnezeu și cu alții.

Cuvântul lui Dumnezeu include instrucțiuni și principii practice care sunt precum un compas în viața noastră și ne ajută să ne înfruntăm provocările zilnice. Ne dă principii care să ne ghideze în interacțiunea noastră cu alții și în luarea deciziilor și ne ajută să știm diferența dintre bine și rău. Ne indică standardul nostru moral și etic, atitudinea noastră față de viață, de iubire, față de lume, de mediul înconjurător și în relațiile noastre.

Deși Biblia nu se referă specific la fiecare situație posibilă cu care s‑ar putea confrunta o persoană, ne arată principiile necesare să putem naviga în complexitatea vieții, astfel încât să fim pe placul lui Dumnezeu. Aceste principii spirituale sunt concepute să ne servească drept compas în călătoria care este viața noastră. Ne ajută să facem față fiecărei provocări cu încredere că luăm decizii bune și înțelepte și să ne dezvoltăm atitudini corecte față de viață și față de alții. Ne arată cum să răspundem în fața obstacolelor sau a conflictelor. Ne ajută să știm în ce direcție să o luăm la fiecare răscruce.

Dacă suntem conectați cu Dumnezeu – sursa vieții – și conștienți de adevărul prezenței Sale, de cuvintele Sale călăuzitoare și de minunea faptului că putem comunica cu El, acestea ne ajută să ne trăim viețile în relație cu El. Sperăm ca această ediție a revistei cursului de bază să te încurajeze să‑ți faci timp în fiecare zi să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu.