Speranţă eternă

„Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă (caracterul)*în încercare, iar biruinţa (caracterul)* aceasta aduce nădejdea (speranţa)*. Însă nădejdea (speranţa)* aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani 5:2-5, cuvintele cu * sunt traduse după Biblia Engleza Standard ESV).

Acesta este unul din pasajele mele biblice preferate, dar mi-a luat mult timp ca să înţeleg cum se face că „caracterul aduce speranţa”. Am urmat partea cu „răbdarea aduce caracterul” dar cum ar face situaţiile dificile care ne modelează caracterul să ne aducă speranţa?

Cinica din mine simţea că era mai probabil să fie invers. Mi-am dat seama că viaţa va arunca în mine câteva mingi capcană. Nu mă aşteptam ca lucrurile să fie toate roze. Nu credeam că asta era rău, dar nici „speranţă”.

Recent mi-am dat seama că m-am mulţumit de multe ori cu un înţeles superficial al cuvântului: „Sper că vom avea vreme bună mâine”. „Sper că lucrurile se vor rezolva pentru mine”. Felul cum a ajuns să fie folosit cuvântul „speranţă” are o rezonanţă aproape fatalistă. Lucrurile pe care le sperăm pot sau nu pot să se întâmple, deci mai ales atunci când avem foarte puţin sau nici un control asupra rezultatului final atunci măcar să „sperăm” pentru că numai asta putem face.

Însă apostolul Pavel nu vorbeşte despre o speranţă ca o dorinţă. El vorbeşte despre speranţa din Evanghelii. Este o speranţă bazată pe credinţa în dragostea lui Dumnezeu şi pe planul Său grijuliu pentru noi înşine şi pentru umanitate. În scrisoarea sa către evrei Pavel scrie: „Nădejdea (speranţa) pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită”.1 Deoarece atunci când facem faţă la dificultăţi şi vremuri negre acea speranţă în sensul cel mai adevărat şi profund străluceşte mai puternic. În felul acesta aprofundarea şi modelarea caracterului nostru ajută să ne aducă speranţa.

Atunci nu ne vom cocoşa din cauza încercărilor vieţii sau nu ne vom înfricoşa de vremurile de incertitudine. Speranţa „care nu înşeală” nu ne va dezamăgi. De ce? Deoarece vine pentru noi prin dragostea lui Dumnezeu, care „a fost turnată în inimile noastre”. Din acea dragoste izvorăsc credinţa, speranţa şi mai multă dragoste. Este un ciclu minunat şi perfect, un schimb continuu de speranţă şi încredere pe care Dumnezeu ni le-a dat ca să ne ajute să ne poarte prin viaţă mai aproape de El.

  1. Evrei 6:19