Am citit ceva zilele trecute și îmi stă de atunci în minte: „Sistemul pe care îl ai azi îți dă exact rezultatele pe care le obții azi”. De atunci mă provoc să reacționez diferit față de cum aș fi făcut în mod obișnuit.

Spre exemplu, eu și soțul ne contrazicem cam despre aceleași câteva lucruri și cam în același fel. Uneori simt că sunt ca o reluare a certei precedente. Într‑o sâmbătă seara mă simțeam copleșită de toate frustrările și emoțiile obișnuite. Știam exact cum vor evolua lucrurile, frustrarea, răbufnirea și în final, scuzele.

Dintr‑o dacă m‑am gândit: „Ce‑ar fi să sar direct la partea cu scuzele?” Mi‑am schimbat expresia feței, mi‑am cerut scuze sincere și am câștigat meritul contribuției mele la situația noastră. I‑a luat un minut soțului meu să mă creadă, însă a lăsat și el repede supărarea și ne‑am regăsit seara plăcută. Am fost bucuroasă că am încercat ceva nou.

Un alt exemplu are de‑a face cu nesfârșitele discuții încinse pe mediile de socializare. Din nou, mi‑a venit ideea să încerc ceva radical diferit. Am ieșit de pe toate mediile de socializare și mi‑am șters aplicațiile de pe telefon. Mi‑am făcut o listă cu articole și cărți de citit pe anumite subiecte și am început să le citesc să fiu mai informată.

M‑am gândit: Dacă caut adevărul spre care să mă conducă promisiunile lui Dumnezeu1 singura modalitate este să mă educ singură, să învăț să ascult și să văd încotro mă conduce. Încă nu am o înțelegere cuprinzătoare a unor lucruri și sunt sigură că este un proces continuu, însă cred că progresez și nu mai sunt blocată și neajutorată.

Cuvântul lui Dumnezeu ne promite puterea Lui pentru schimbare: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă”.2 „Și noi să trăim o viață nouă”.3 „Să vă îmbrăcați în omul cel nou”.4

Aceste versete se referă la transformarea pe care o suferim când devenim ucenici ai lui Iisus, însă „vechi” nu înseamnă doar ce am fost înainte de a‑L cunoaște pe Iisus; reprezintă și ceea ce suntem acum fără călăuzirea Lui. Reacțiile mele obișnuite, slăbiciunile și obiceiurile nu sunt cele care mă definesc; ceea ce contează este ce sunt după ce Iisus mă transformă.

  1. Vezi Ioan 16:13, 2 Timotei 2:15, Iacov 1:5.
  2. 2 Corinteni 5:17
  3. Romani 6:4
  4. Efeseni 4:24