Fiecare trece prin momente dificile și de încercare în viață. Poate tu ești chiar acum în mijlocul unui astfel de moment greu și te simți extenuat și te întrebi ce lucru bun va ieși din încercarea ta și când se va termina.

Dar indiferent de ce se întâmplă în viața ta, Dumnezeu dorește să știi că te iubește, are grijă de tine și că totul este în mâinile Sale. Chiar dacă nimeni nu înțelege cât te doare sufletul, El înțelege cu adevărat. Poate va dura ceva până ce rana ți se va vindeca, dar se va vindeca, fiindcă El a promis că nu te va lăsa nemângâiat.1 El dorește să ne mângâie în toate situațiile prin care trecem. Este îndurerat de infirmitățile noastre și ne înțelege.2 Ne va ușura poverile. Ne va alina durerile. Ne va răspunde la rugăciuni. Vom vedea din nou soarele, deci nu renunța în disperare, ci vorbește cu Cel mai bun Prieten și lasă‑L să‑ți dea mângâierea de care ai nevoie.

Poate ai suferit după o despărțire recentă și te simți frânt, strivit, singur, nesigur și neiubit. Dragostea inepuizabilă a lui Iisus este cu tine în cele mai negre și singuratice nopți, iar El te poate ajuta să ai din nou încredere în iubire. El nu îți va lăsa inima și viața frânte; chiar dacă sunt sparte în milioane de bucățele, El este capabil să găsească și să adune toate bucățile, să te facă din nou întreg și să facă ceva frumos din viața ta.

Poate te simți suprasolicitat la muncă; simți că nu poți face față presiunii la toate câte ai de făcut. Dacă te simți epuizat spiritual, fizic, mental sau toate trei, amintește‑ți promisiunea lui Iisus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”.3

Când ți se pare imposibil să faci tot ce trebuie să faci, cere‑i lui Dumnezeu tăria și călăuzirea Sa, iar El ți le va da. Dacă povara devine prea mare, vorbește cu Iisus și cere‑I soluția Sa. El te poate călăuzi cum să‑ți reglezi ritmul. El îți poate arăta când trebuie să te oprești, să te rogi și să citești Cuvântul Său sau când să te odihnești și să te bucuri de viață și de familia ta.

Poate ai aterizat într‑o situație temporară dar pare că ești blocat în ea de mult timp, sau pur și simplu nu găsești un loc, o slujbă, o casă sau o carieră care să ți se potrivească. Te rog să nu disperi, fiindcă Iisus pregătește un loc și pentru tine – nu mă refer în Rai, ci aici și acum, pe pământ. Amintește‑ți și că Dumnezeu nu face greșeli.

Oamenii lui Dumnezeu de credință, bărbați și femei, de‑a lungul istoriei, nu au căutat locurile în care să slujească care să li se potrivească lor, ci unde să fie de folos pentru alții. Ei au fost vizionari, care au crezut că pot face ceva util pentru omenire și s‑au pornit să facă acele lucruri, iar mulți dintre ei chiar și‑au atins țelurile fiindcă nu au renunțat.

Recent am citit ceva ce mi s‑a părut o bună descriere a caracterului unui vizionar.

Oamenii sunt iraționali, ilogici și egoiști. Iubește‑i oricum.

Dacă faci ceva bun oamenii te vor acuza că ai motive ulterioare. Fă bine oricum.

Dacă ai succes îți vei face și prieteni falși și dușmani adevărați. Caută să ai succes oricum.

Sinceritatea te face vulnerabil. Fii sincer oricum.

Binele pe care‑l faci azi va fi uitat până mâine. Fă bine oricum.

Oamenii măreți cu idei mărețe pot fi puși la pământ de oamenii cei mai mici cu mințile cele mai mici. Gândește măreț oricum.

Oamenii își fac timp pentru cei oropsiți dar îi urmează pe lideri. Luptă și pentru cei oropsiți oricum.

Ceea ce clădești în ani de zile poate fi distrus peste noapte. Clădește oricum.4

Să faci ceea ce este bine oricum, în ciuda opoziției sau sentimentelor de descurajare sau de inadecvare, face parte din formarea creștinului; este calea prin care facem ceva ce contează. Și când umbli pe calea lui Dumnezeu, El va avea grijă de tine. Poți conta pe promisiunile Sale.

Dumnezeu a promis să‑ți suplinească toate nevoile pe măsura bogățiilor Sale,5 și să te întărească cu putere de la Duhul Său.6 Știm că El nu va da greș niciodată și va avea grijă de tine indiferent de situație! Iar într‑o zi vei fi foarte recunoscător pentru toate prin care te‑a trecut în viață.

  1. Vezi Ioan 14:18.
  2. Vezi Evrei 4:15.
  3. Matei 11:28
  4. Din Poruncile Paradoxale, de Dr. Kent Keith.
  5. Vezi Filipeni 4:19.
  6. Vezi Efeseni 3:16.