Skip to content
Zi nouă fericită!

Zi nouă fericită!

Ariana Andreassen

În majoritatea ţărilor Anul Nou se sărbătoreşte pe 1 ianuarie însă în Cambogia, căminul meu din ultimii trei ani, noi sărbătorim Anul Nou de trei ori în decurs de 365 de... »

Jurnalul

Jurnalul

Iris Richard

Când mi-a venit pentru prima oară gândul să ţin un jurnal zilnic ca rezoluţie de Anul Nou, mi l-am scos imediat din minte. Prea multe din rezoluţiile din trecut mi s-au p... »

Speranţă eternă

Speranţă eternă

Avi Bauer

„Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă (caracterul)*în încercare, iar biruinţa (caracterul)* aceasta aduc... »

Care este scopul?

Care este scopul?

Phillip Lynch

Anul trecut când am împlinit 60 de ani mi-am cercetat sufletul. Era clar că până atunci nu realizasem în viaţa mea tot ce aş fi putut sau ce aş fi vrut. De aceea să fiu e... »

Mici paşi verzi spre progres

Mici paşi verzi spre progres

Joe Johnston

Într-o zi Joe şi-a rupt mâna. Au spus că este normal pentru practicanţii de parkour (cursă cu obstacole). Joe era un traceur (cel care practică parkour). El trăia într-o... »

Prin ceaţă

Prin ceaţă

Marie Story

Schimbările mă îngrijorează foarte mult. Îmi place cuibuşorul meu unde toate sunt la locul lor şi nimic nu mă mişcă prea mult. Îmi plac rutinele şi orarele, confortul de... »

Zi după zi

Zi după zi

Abi May

Viaţa este de multe ori asemuită cu o călătorie. Pas cu pas, zi după zi, călătorim pe un drum care este numai al nostru. Deşi uneori împărţim bucuriile şi necazurile cu a... »

Tu şi Eu, împreună

Tu şi Eu, împreună

Message from Jesus

Tu ai nevoie de Mine. Tu ai nevoie de ceea ce am Eu de oferit. Tu ai nevoie de puterea Mea, de dragostea Mea, de susţinerea Mea materială, de protecţia Mea. Eu le am pe t... »