Există o fabulă veche despre noi vecini care au plantat livezi asemănătoare. Unul și-a udat plantele în fiecare zi, dar celălalt doar la câteva zile. Apoi a venit sezoul secetos iar pomii primului fermier s-au uscat, în timp ce pomii celui de al doilea au continuat să crească. Deoarece acești pomi nu au fost udați atât de des, rădăcinile lor au crescut mai mult ca să ajungă la apa de la adâncime.
Îmi amintesc când a trebuit să sap și eu adânc ca să găsesc apă. Familia noastră trăia într-un oraș la granița Braziliei cu Argentina. Afacerea ne mergea bine și tocmai ce ne mutasem într-o casă frumoasă cu curte în care am amenajat un teren de fotbal pentru băieții noștri. Apoi s-a întâmplat ca soțul meu să facă infarct și după trei săptămâni la reanimare să moară. Parcă a căzut cerul peste mine.
Nu poți cunoaște emoțiile pierderii cuiva atât de apropiat decât dacă le-ai trăit tu însuți. Parcă îmi lipsea o mână, sau un picior. Îl visam de multe ori că este în preajmă, iar uneori vedeam pe cineva pe stradă și pentru o fracțiune de secundă credeam că este el, dar cu siguranță că nu era posibil deoarece el era dus la Iisus.
Ceea ce m-a ajutat să continui a fost credința mea în Rai și în faptul că într-o zi voi fi din nou cu el. Acele ape din adâncuri însemna să știu că Dumnezeu nu mă va părăsi niciodată 1 și aceasta mi-a dat puterea să înfrunt provocările care stăteau înaintea mea.
În ziua de azi mă bucur de nepoții mei și mă consider foarte binecuvântată. Iar când am din nou necazuri, ceea ce încă se întâmplă, îmi reamintesc cum nu m-a părăsit Dumnezeu în acea perioadă foarte dificilă, iar asta îmi dă tăria să merg mai departe. Sursa mea secretă de tărie provine din Filipeni 4:6-7, verset pe care mi l-am scris deasupra biroului:
„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”
- Vezi Evrei 13:5.↑