Într‑o dimineață devreme am primit un telefon de la un prieten despre o situație de urgență. Vecinul lui, Juan, avea probleme serioase. Fusese acuzat pe nedrept iar poliția a venit la el acasă și l‑au luat cu ei. A fost închis pentru cinci zile într‑o celulă cu alți 32 de deținuți. Și‑a petrecut cele cinci zile aproape fără să doarmă, într‑un colț al celulei. După cele cinci zile l‑au judecat. Deoarece nu s‑au găsit dovezi care să susțină acuzațiile, judecătorul l‑a eliberat. Însă din cauza acestui incident și‑a pierdut casa și mijloacele de trai.

Situația l‑a dus pe Juan la disperare încât se gândea să se sinucidă. Era deziluzionat de viață și de cel care l‑a acuzat în mod fals.

Prietenul meu m‑a implorat să vin și să vorbesc cu Juan. Atunci am mers și am vorbit cu el vreo două ore. I‑am spus despre iubirea lui Iisus, despre iertare și despre darul mântuirii. I‑am spus că Dumnezeu are un plan pentru viața lui. Juan s‑a rugat cu mine să‑L primească pe Iisus în inima lui.

Timp de 15 zile m‑a sunat zilnic. Comunicarea noastră a avut rezultate pozitive. Încetul cu încetul s‑a întărit și nu a mai vrut să se sinucidă. Dar era încă deprimat și nu putea să doarmă. Se întreba de ce i se întâmplase lui lucrul respectiv; era foarte trist.

Nenumăratele discuții telefonice și rugăciunile au avut în cele din urmă efect; a devenit din ce în ce mai puternic. I‑am citit versetele din Biblie despre realitatea Raiului și i‑am dat să citească câteva cărți creștine de devoțiune. Pe lângă ceea ce mă rugam eu cu el, mă rugam și cu soția mea zilnic pentru el.

Juan mi‑a spus: „Când vorbesc cu tine mintea mea devine mai clasă. Comunicarea cu tine îmi aduce multă liniște”. În cele din urmă, pas cu pas, telefon cu telefon, rugăciune cu rugăciune, Domnul a lucrat în viața lui și Juan s‑a întărit.

Acum îi predau cursuri biblice. Încă se mai simte trist și are urcușuri și coborâșuri datorită celor întâmplate, dar lucrează la ele și face progrese. Recent mi‑a spus: „Cu ajutorul Domnului, voi merge mai departe. Voi înfrunta viitorul cu credință”.

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde” (Ieremia 29:11).