În cartea Geneza, capitolul 12, când Avraam avea 75 de ani, Dumnezeu i‑a promis urmași. Apoi din nou, în capitolul 13. Mai târziu, în capitolul 15 Dumnezeu i‑a promis un fiu și urmași cât stelele cerului. În capitolul 16, când Avraam avea 86 de ani i s‑a născut Ismael, însă Dumnezeu i‑a spus că acesta nu era fiul promis. În capitolul 17 Avraam avea 99 de ani, iar Dumnezeu i‑a promis din nou un fiu și „nenumărați urmași” și din nou în capitolul 18. În cele din urmă, în capitolul 21, când Avraam avea 100 de ani și Sara 90 de ani, s‑a născut Isaac. Avraam a continuat să creadă cuvântul lui Dumnezeu de‑a lungul anilor, chiar deceniilor, până ce a ajuns să culeagă binecuvântarea, la momentul lui Dumnezeu.
Când Faraonul i‑a eliberat în cele din urmă pe evrei iar Moise i‑a condus afară din Egipt, Dumnezeu le‑a spus „să se întoarcă” 1 și să facă tabără la Marea Roșie. Apoi i‑a spus lui Moise că îl va face pe Faraon să îi urmărească, ceea ce s-a și întâmplat. Evreii ar fi preferat cu siguranță să părăsească Egiptul fără nicio complicație, iar Moise cu siguranță ar fi preferat să nu se confrunte cu panica și furia evreilor când au văzut că sunt blocați. Înaintea lor era marea; în spatele lor erau carele de luptă ale Faraonului. Însă acesta era planul lui Dumnezeu. El spusese: „Eu voi împietri inima lui faraon și‑i va urmări; dar faraon și toată oastea lui vor face să se arate slava Mea”. 2
Dumnezeu a permis ca situațiile lui Avraam și Moise să devină critice încât să nu mai existe altă alternativă decât miracolul de la El. Însă avea nevoie și ca ei să rămână fermi în credință chiar dacă nu înțelegeau ce făcea El.
Există o vorbă „ora cea mai întunecată este chiar înainte de răsărit”. Când ți se pare că îi ia o veșnicie lui Dumnezeu să se miște sau să răspundă – nu renunța! Cele mai extraordinare lucrări ale lui Dumnezeu sunt în situațiile imposibile.