Natura este uimitor de rezistentă. Temperaturile au scăzut la nivelul înghețului și, deși mi‑am acoperit cu atenție plantele, am observat cu tristețe că unele au murit din cauza înghețului. Dar după două zile, când mă plimbam, am observat o păpădie, care mi‑a amintit că, în ciuda schimbărilor care apar, uneori iute, viața izbucnește din nou.
A treia luni din ianuarie trebuia să fie cea mai deprimantă zi din an. Sărbătorile nu s‑au ridicat la nivelul așteptărilor noastre și, în orice caz, au trecut prea repede. În emisfera nordică vremea este în general întunecată și aspră, plantele sunt moarte sau hibernează. Apoi mă gândesc la tot ce am – pături călduroase și băuturi calde care mă încălzesc, cât de ușor este să adorm noaptea când este răcoare și întuneric. Iarna parcă am mai mult timp să citesc o carte, să fac un proiect artistic sau să mă interesez despre subiecte care mă interesează.
Chiar dacă lucrurile au mers rău și am avut pierderi, tot aș putea progresa. Precum păpădiile, aș putea căuta cea mai micuță rază de soare și aș putea ajuta și alți oameni să treacă peste durerea iernii. Știai că până și în cea mai întunecată zi de iarnă poți lua o ceapă, o poți pune în apă pe geamul de la bucătărie și va crește din ea o nouă ceapă verde? Ne învață că toate piesele noastre sparte pot fi înnoite chiar și în momentele cele mai întunecate.
Atâta timp cât sunt flori sau flori de gheață, soare sau nori, păpădii sau ceapă verde să crească pe pervazul ferestrei mele, eu voi continua să simt dragostea lui Dumnezeu pentru mine. Atâta timp cât sunt vie îi voi mulțumi pentru apusuri, răsărituri în zilele reci de iarnă și chiar pentru furtunile care hrănesc pământul. Voi fi și eu rezistentă precum natura pe care o văd în jurul meu, deoarece știu că este o imagine a divinității. Păpădiile și ceapa verde mă pot învăța că nu am de ce să fiu deprimată. Dragostea lui Dumnezeu este peste tot în jurul meu dacă am ochi să o văd, să mă bucur de ea și să o dau și altora.